Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.49 | Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Pensii speciale pentru personalul din aviaţie"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Pensii speciale pentru personalul din aviaţie" În Parlament există încă din anul 2013 un proiect de modificare a Legii nr.233/2007 cu privire la statutul personalului din aviaţie, care, printre prevederile sale, cuprinde şi dispoziţii referitoare la acordarea de pensii speciale acestei categorii de personal ce lucrează în sistemul public. În punctul de vedere transmis, Guvernul nu susţine propunerea, argumentând atât prin impactul financiar, cât şi prin necesitatea asigurării unei egalităţi de tratament, şi astfel această propunere a fost respinsă la dezbaterile avute în Senat. Şi totuşi, acum când mai avem un pic până se dă startul campaniei pentru alegerea preşedintelui României, guvernul vine şi susţine adoptarea acestui proiect. Astfel, Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat raport favorabil asupra propunerii şi urmează a fi înscrisă pe ordinea de zi, aceasta fiind cameră decizională. Avem din nou de-a face cu o pomană electorală şi ipocrizie din partea guvernanţilor PSD care anul trecut respingeau acest proiect, iar acum îl scot de la naftalină. Vom face din nou categorii de superpensionari, în loc să reglementăm echitabil această situaţie, prin introducerea pensiilor ocupaţionale. Proiectul pensiilor ocupaţionale este un proiect care a fost lăsat la cheie în 2012 de guvernarea PDL, ca parte a pachetului amplu de reformă a pensiilor. Chiar dacă mult blamată, reforma pensiilor a reuşit să aducă un echilibru şi o corectitudine în sistem. Pensiile cresc acum în fiecare an, nu prin generozitatea guvernării Ponta, ci pentru că legea PDL din 2010 stabileşte o indexare anuală în baza creşterii preţurilor şi a salariilor. Proiectul pensiilor ocupaţionale lăsat de PDL în 2012 şi depus anul acesta în Parlament vine în completarea sistemului de pensii din sistemul de bază, pentru a permite anumitor categorii sociale să beneficieze de venituri suplimentare la pensie. Astfel, angajatorii, fie separat, fie asociindu-se, pot propune scheme de pensii ocupaţionale, dar cu acordul angajaţilor. Adică nimeni nu poate fi obligat să contribuie la o astfel de pensie ocupaţională dacă nu doreşte. Contribuţia la acest tip de pensie poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia. Aceasta va fi virată de angajator odată cu contribuţiile la asigurările sociale obligatorii, iar în caz de nevirare se vor aplica aceleaşi sancţiuni. Contribuţiile se împart între angajat şi angajator, aşa cum a fost stabilit la începutul schemei, şi sunt deductibile din impozitul pe venit pentru angajat şi din impozitul pe profit pentru angajator. |



