Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Tudor Ciuhodaru - afirmarea susţinerii faţă de cei în faţa cărora şi-a asumat răspunderea: alegătorii;

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Din partea deputaţilor independenţi, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă uit în fiecare zi la ceea ce se întâmplă în România. Şi, în afară că este un moment greu şi trebuie să fii cel puţin cel puţin cu ochelari de cal ca să nu-ţi dai seama de acest lucru, poate mai mult decât atât că ne ridicăm unii împotriva altora.

Văd încrâncenarea. Văd că nu găsim soluţii. Văd că ajungem să considerăm că, în România, sistemul bugetar este doar o cenuşerasă. Şi ţin să vă aduc aminte că, fără sănătate, fără educaţie, fără ordine publică, lucrurile nu au cum să funcţioneze.

De la ultimul asistent care vă primeşte într-un serviciu de urgenţă, până la cel care vă asigură siguranţa de fiecare zi, toţi sunt rotiţele unui angrenaj extrem de important.

Iar dacă ne aducem aminte şi de bătrâni, de pensionari, oare ce putem face?

Voi susţine de fiecare dată aceste categorii şi cred că este momentul să ne aducem aminte că mulţi dintre noi suntem aleşi uninominal şi că fiecare are o răspundere. N-o putem delega.

Vă mulţumesc.