Mihai Lupu
Mihai Lupu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Mihai Lupu - declaraţie politică: "PNL îşi susţine în mod consecvent angajamentele, chiar dacă nu mai guvernează";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mihai Lupu:

"PNL îşi susţine în mod consecvent angajamentele, chiar dacă nu mai guvernează"

Împreună cu aproape toţi colegii mei, parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, am depus, zilele trecute, în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal în vederea reducerii, începând cu 1 iulie 2014, a cotei de contribuţie de asigurări sociale (CAS) datorată de angajator cu cinci puncte procentuale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit.

PNL a susţinut încă din anul 2011, dar şi în campaniile din 2012 o revedere a impozitării, în sensul reducerii contribuţiilor de asigurări sociale, dar şi a taxei pe valoarea adăugată.

Apoi, în toată perioada cât ne-am aflat la guvernare, am susţinut ferm reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, cerând - chiar imperativ - premierului Ponta, la sfârşitul anului trecut, ca această reducere să fie aplicată începând cu 1 ianuarie a.c.

Noi, ca liberali, considerăm că numai acest tip de măsuri de relaxare fiscală, care pot avea un impact economic multiplicator, sunt cu adevărat benefice economiei şi susţinerii creşterii economice, oxigenând în mod real potenţialul mediului de afaceri sau atrăgând investiţii importante, relansând astfel şi piaţa muncii din România.

România nu poate deveni atractivă pentru investitorii puternici, dacă nu are niciun avantaj de competitivitate fiscală, comparativ cu celelalte ţări europene, care au luat deja măsuri similare.

Cele două măsuri reprezintă esenţa politicilor economice asumate public de către Partidul Naţional Liberal, susţinător şi partener permanent al mediului de afaceri, măsuri aşteptate de către toţi întreprinzătorii, de la cei mici până la marii investitori, cu capital autohton sau străin, care ne-au solicitat constant, în cadrul dialogurilor purtate, adoptarea cu prioritate a acestui pachet de relaxare fiscală în sfera mediului de afaceri.

Efectele aplicării acestor două măsuri vor fi benefice, impactul lor va conduce inevitabil la stimularea economiei româneşti, mai ales în situaţia post-criză în care presiunea fiscală asupra mediului de afaceri trebuie să scadă, pentru a favoriza relansarea sustenabilă a economiei, prin investiţii şi crearea de locuri de muncă.

Prin acest demers legislativ, în care am solicitat şi dezbaterea parlamentară în procedură de urgenţă, noi, parlamentarii PNL, suntem consecvenţi cu politicile economice şi fiscale pe care le-am susţinut permanent, încă înainte de intrarea noastră la guvernare alături de PSD şi le vom susţine în continuare, până ce acestea se vor concretiza în plan legislativ.