Adrian Rădulescu
Adrian Rădulescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.51 Adrian Rădulescu - despre "un subiect de mare actualitate care a fost neglijat în ultima vreme şi anume învăţământul agricol".  

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Adrian Rădulescu:

Astăzi doresc să aduc în discuţie un subiect de mare actualitate care a fost neglijat în ultima vreme, şi anume învăţământul agricol din România care trece printr-o perioadă grea, majoritatea liceelor fiind în prag de desfiinţare.

Educaţia are un rol important în economia unui stat, de calitatea căreia depinde bunăstarea viitoare a unei naţiuni, atât din punct de vedere economic, cât şi politic şi social.

Învăţământul trebuie să schimbe gândirea şi comportamentul tinerilor, formând viitori profesionişti, acum când sunt atâtea oportunităţi de finanţare.

Pentru o cât mai bună calitate a învăţământului agricol, trebuie să luăm în calcul şi modelele europene, liceele noastre să menţină o legătură permanentă cu liceele din celelalte state europene, să ofere posibilitatea elevilor de a accesa informaţii de actualitate.

Desfiinţarea şcolilor profesionale agricole a dus la o lipsă acută de fermieri cu pregătire adecvată.

După cum ştiţi, agricultura României a beneficiat de o reţea de licee agricole. Practic, nu exista judeţ în care să nu fie 2-3 şcoli de profil agricol, în care se pregăteau viitoare cadre cu studii medii, de la mecanizator, zootehnist, horticultor până la agricultorul de cultură mare.

Trebuie să recunoaştem cu toţii că, cu toate modificările aduse legii învăţământului, cel agricol a rămas sluga săracă a învăţământului românesc. Nici în universităţile cu profil agricol din ţară situaţia nu este prea bună. Cu programa universitară aproape complet schimbată, asemenea universităţi pregătesc specialişti care numai profil agricol nu prea au. Cei mai mulţi absolvenţi de profil agricol nu lucrează în domeniu şi sunt rare cazurile când medicii veterinari sau inginerii agronomi se încumetă să îşi facă ferme.

Sigur că vă pot da exemple concrete care să susţină această afirmaţie: la Cooperativa Muntenia, din cei 100 de fermieri, numai 20 sunt absolvenţi ai unei facultăţi de profil, ceilalţi sunt pregătiţi în diferite meserii ce nu au legătură cu agricultura.

Trebuie să recunoaştem că la ora actuală, în rândul tinerilor, nu există o atractivitate pentru agricultură. Poate este o mentalitate moştenită, dar, după părerea mea, este depăşită. Un fermier care are un tractor sau o combină achiziţionată la preţul de 200.000-300.000 euro a câştigat această sumă colosală din agricultură. Daţi-mi un exemplu de funcţionar public care poate câştiga o asemenea sumă.

Iată de ce trebuie să punem cu toţii umărul pentru revigorarea învăţământului agricol românesc! Ne trebuie cadre bine pregătite, care să ţină pasul cu tehnologiile actuale şi utilajele performante folosite în acest domeniu!