Nicu Niţă
Nicu Niţă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.51 Nicu Niţă - declaraţie politică având ca subiect "Fermierii români, susţinuţi prin fondurile europene, dar şi prin măsurile luate în guvernarea PSD";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Nicu Niţă:

"Fermierii români, susţinuţi prin fondurile europene, dar şi prin măsurile luate în guvernarea PSD"

Agricultura este una dintre cele mai importante ramuri ale unei economii. N-o spun eu, ci o arată chiar istoria. Din cele mai vechi timpuri, lucrarea pământului a fost vitală şi a reprezentat îndeletnicirea de bază a oamenilor. Şi continuă să rămână şi în ziua de azi un domeniu vital. Este unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie, dar şi o însemnată piaţă de desfacere pentru producţie.

România are a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările Uniunii Europene. De altfel, investiţiile majore din sectorul agricol au generat o performanţă spectaculoasă, iar agricultura românească a făcut paşi majori spre modernizare.

Conform datelor, în agricultura românească, activează în prezent aproximativ 12.700 de companii specializate în cultivarea plantelor. Cu creşterea animalelor se ocupă peste 3.200 de firme, iar în sectorul activităţilor agricole mixte activează 1.272 de companii.

Sectorul agricol este aşadar un sector primordial, în care ne propunem în continuare să derulăm proiecte, dar mai ales să-i sprijinim pe agricultori.

Un sprijin real pentru fermierii noştri îl reprezintă fondurile europene. De altfel, România acordă o atenţie deosebită stimulării investiţiilor şi atragerii de fonduri europene pentru agricultură. Beneficiarii plăţilor sunt fermierii, procesatorii, antreprenorii şi autorităţile publice locale din România. Aceştia realizează proiecte ambiţioase, cu impact economic pozitiv, pe termen lung, proiecte care contribuie la dezvoltarea ţării noastre.

Pentru perioada de programare 2014-2020, România gestionează o alocare din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală de 8,1 miliarde de euro. Ţara noastră se află pe locul 6 în Uniunea Europeană după Italia, Franţa, Germania, Polonia şi Spania. Din punctul de vedere al nivelului plăţilor efectuate către beneficiarii FEADR, România ocupă însă locul al II-lea în Uniunea Europeană, după Franţa, şi locul 1, dacă ne referim la gradul de absorbţie pentru nivelul anului 2019, când a fost înregistrată o creştere de 36,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

Dacă este să ne referim la cifrele din acest an, suma totală alocată României pentru plăţile pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă este de 1,94 de miliarde de euro. De altfel, fermierii români au depus, până în prezent, 397.061 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 1,64 milioane hectare, în cadrul Campaniei aferente anului 2019.

Dacă este să facem o comparaţie cu anul trecut, acum s-au depus cu 23.000 mai multe cereri şi au fost solicitate la plată cu peste 500.000 mai multe hectare.

Datorită acestor fonduri europene care ajung la fermierii noştri, exploataţiile agricole se modernizează, tinerele generaţii sunt încurajate să aleagă agricultura, se dezvoltă infrastructura rurală, se diversifică economia rurală, se încurajează dezvoltarea ţării.

Pe lângă acordarea acestor fonduri europene, fermierii români au fost sprijiniţi de Guvernul PSD şi prin alte măsuri.

În doi ani de guvernare, suprafaţa irigată a ţării a crescut de patru ori şi a ajuns la 1,4 milioane de hectare, după ce s-au făcut investiţii, într-un program de anvergură în care s-a alocat peste un miliard de euro, până în 2020. De asemenea, s-a asigurat gratuit apa pentru irigaţii pentru fermierii români, pe o reţea de canale extinsă, care depăşeşte 1.700 de kilometri.

România a devenit astfel prima din Europa la producţia de porumb şi floarea soarelui şi a realizat producţii cu totul remarcabile la alte culturi agricole.

În continuare, am încredere că Partidul Social Democrat va lua măsurile cele mai bune, astfel încât agricultura României să fie una din ce în ce mai prosperă.