Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.51 | Zanfir Iorguş - declaraţie politică cu subiectul "Compania Enel - între indiferenţă şi sfidare"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Compania Enel - între indiferenţă şi sfidare" În ultimii ani, am putut constata cu toţii că întreruperile de curent au devenit o reală obişnuinţă în întreaga ţară, fenomenul căpătând constanţă pentru care există mereu aceleaşi explicaţii. Deşi are grijă să trimită lunar facturi usturătoare, compania ENEL nu se sfieşte să-şi bată joc de cetăţeni. Că e consumul foarte mare, că sunt de vină canicula sau gerul, reprezentanţii Enel găsesc mereu o scuză, iar problemele cetăţenilor sunt tratate cu dispreţ. Însă, ce nu spun aceştia este că o mare parte din defecţiunile care lasă oamenii în întuneric sunt cauzate de nerespectarea planului de investiţii pe care cea mai mare companie de electricitate din Europa şi l-a asumat prin Contractul de privatizare şi prin care ar fi trebuit să modernizeze şi să extindă reţelele de furnizare a energiei electrice. Şi aceasta, în condiţiile în care, de fiecare dată când se solicită branşarea la reţeaua electrică, toate cheltuielile legate de materiale şi aparatura necesară sunt suportate din buzunarul viitorului client, al cetăţeanului cu alte cuvinte. Altfel spus, prin monopolul obţinut în urma privatizării, această companie îşi permite să ducă o politică aproape de sfidare. Mai mult decât atât, datorită experienţei acumulate în administraţia publică locală, timp de 3 mandate, ca primar, aş dori să îmi manifest şi dezaprobarea faţă de anumite prevederi din HG 90/2008 ce face referire la faptul că orice investiţie făcută în reţea intră în proprietatea furnizorului. Astfel, un viitor consumator de energie electrică execută lucrările de investiţii aferente, care pot costa de ordinul milioanelor de lei şi pe care este obligat să le predea, după aceea, operatorului de reţea, respectiv companiei Enel în cazul de faţă, fără să primească, sub nicio formă, contravaloarea investiţiei realizate. În acest fel, administraţia publică locală este obligată să-i îmbogăţească indirect pe aceşti "investitori" care, practic, nu fac altceva în acest moment decât să furnizeze energie electrică, să emită facturi şi să încaseze bani, deşi ei nu au investit aproape nimic până la ora actuală. Aş dori să mai subliniez şi faptul că este necesar ca furnizorul de energie electrică să includă în planul său de investiţii şi alimentarea cu energie electrică a noilor cartiere de locuinţe pe care administraţia publică locală le dezvoltă sau urmează să le dezvolte, deoarece acest fapt nu a fost avut în vedere de către acesta până acum. În aceste condiţii, instituţiile statului trebuie să intervină să verifice modul în care compania ENEL respectă prevederile contractului de privatizare şi să sancţioneze corespunzător neîndeplinirea acestora, demonstrând astfel că îşi fac datoria şi îşi apără cetăţenii de abuzurile unor astfel de companii care au venit în România cu speranţa obţinerii unor profituri cât mai mari cu eforturi minime, sau deloc. De asemenea, mai consider că este oportună şi adoptarea unor reglementări clare, care să aibă drept finalitate crearea unui cadru legislativ optim, astfel încât realizarea infrastructurii de furnizare a energiei electrice să nu mai cadă în sarcina exclusivă a administraţiei publice locale, ci aceasta să se poată realiza în parteneriat cu furnizorii de electricitate. |



