Gheorghe Dragomir
Gheorghe Dragomir

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.51 Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu tema: "Bugetul pe anul următor va stimula creşterea economică";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Bugetul pe anul următor va stimula creşterea economică"

Filiala din Constanţa a Partidului Naţional Liberal consideră că dezbaterea cu privire la bugetul pe anul 2014 în cadrul comisiilor de specialitate reprezintă un moment important pentru Uniunea Social-Liberală. Am reuşit, astfel, să ne respectăm promisiunile către toţi cetăţenii României. Toate analizele arată faptul că ţara noastră se află pe o pantă ascendentă, iar noi nu vrem ca acest lucru să se oprească aici.

Printre principalele puncte discutate se numără şi creşterea PIB-ului de la 625,6 miliarde de lei, în 2013, la 658,6 de miliarde lei pentru 2014 şi veniturile bugetului consolidat anticipate la 216,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 32,9% din PIB.

Guvernul USL a estimat un total de încasări din economie de 201,9 miliarde lei la bugetul de stat (30,7% din PIB) şi o absorbţie de fonduri europene mai mare decât cea din strategia fiscal-bugetară, respectiv de 14,8 miliarde lei fonduri nerambursabile (2,23% din PIB), faţă de 14,4 miliarde lei. Pentru partenerii noştri europeni, aceste procente sunt importante în ceea ce priveşte angajamentele noastre şi modalitatea în care le-am respectat în acest an.

Conform estimărilor noastre, numărul mediu de salariaţi va ajunge la 4,57 milioane persoane, de la 4,51 milioane angajaţi în 2013, iar câştigul salarial mediu net se află în creştere de la 1.594 lei la 1.676 lei. De asemenea, salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie. Încasările la buget din creşterea salariului minim vor ajunge la 344 milioane lei.

Ministerul Sănătăţii, prin ministrul liberal Eugen Nicolăescu, a primit o majorare de 2,5 miliarde lei faţă de anul anterior, ajungând astfel la 7,96 miliarde lei. De asemenea, în ceea ce priveşte bugetul de cheltuieli al Fondului naţional al asigurărilor sociale de sănătate (CNAS), acesta este estimat pentru anul 2014 la 22,55 miliarde lei, faţă de 19,8 miliarde lei, estimare din bugetul pentru 2013.

Medicii rezidenţi vor primi o bursă lunară neimpozitată în valoare de 670 lei sau 150 de euro.

În sectorul educaţiei avem o majorare de 1,43% faţă de anul anterior, ajungând la un buget de 8,5 miliarde lei. Vom realoca de la alte programe 300 de milioane de euro din fonduri europene pentru lucrări de infrastructură la şcoli şi statul plăteşte 2,06 miliarde lei titluri executorii salarii, din care 1,06 miliarde pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, ceea ce înseamnă echivalentul unei creşteri salariale de 10%, în medie.

Considerăm că bugetul pe anul următor este construit astfel încât să stimuleze creşterea economică bazată în primul rând pe investiţii, pentru a stimula economia României.