Ioan Sorin Roman
Ioan Sorin Roman

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Ioan Sorin Roman - declaraţie politică "Avem nevoie de specialişti în agricultură!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Avem nevoie de specialişti în agricultură!"

Deşi România are un extraordinar potenţial agricol şi există o cerere uriaşă de specialişti, tinerii români încă evită să se specializeze în acest domeniu. Teama de a deveni ţăran, cuvânt care în timp a căpătat un sens peiorativ, îi determină pe cei mai mulţi să nu urmeze cursurile şcolilor agricole. Efectele acestei mentalităţi sunt catastrofale pentru agricultura românească. Am ajuns în situaţia în care doar 3% dintre fermierii români au la bază o şcoală agricolă. Liceele agricole reuşesc cu greu să-şi formeze clasele, deoarece tinerii vor să devină orăşeni, să nu li se mai spună că sunt ţărani.

Pentru a schimba această mentalitate, este nevoie să le vorbim tinerilor pe limba lor, să le arătăm că meseria de agricultor nu este o meserie inferioară, că agricultura nu trebuie confundată cu sapa ori cu sărăcia! Pentru a face acest lucru este nevoie să le explicăm copiilor, încă din şcoala generală, că agricultura este o meserie nobilă, plină de satisfacţii.

La această oră, salariile din sectorul agricol sunt mai mult decât atrăgătoare. Totuşi, specialiştii sunt din ce în ce mai puţini. Lipsa mecanizatorilor, de exemplu, este o problemă cu care se confruntă fermierii din întreaga ţară. Aceştia investesc anual milioane de euro în utilaje agricole performante, dar nu au pe cine urca în ele.

Aşadar, trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că, dacă dorim ca în România să se facă agricultură modernă, este nevoie să promovăm liceele agricole, să le modernizăm, să nu mai permitem să fie Cenuşăresele sistemului de educaţie!