Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Ioan Vulpescu - declaraţie politică având titlul "55 de ani de România Literară";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Vulpescu:

"55 de ani de România Literară"

S-au împlinit recent 55 de ani de când România Literară şi-a făcut apariţia în peisajul cultural românesc. Este un moment de reflecţie asupra a ceea ce înseamnă tradiţia, perseverenţa şi dedicarea în slujba culturii noastre.

România Literară de astăzi s-a născut într-un context al destinderii ideologice din perioada 1968-1971. Devenind refugiu pentru valorile democratice şi literare, aceasta a fost scena pe care s-au desfăşurat marile dezbateri, promovând o ierarhie literară credibilă şi autentică. După Revoluţia din 1989, revista a continuat să se adapteze şi să răspundă nevoilor unei societăţi în schimbare, sub conducerea lui Nicolae Manolescu, reafirmându-şi poziţia de frunte în lumea culturală românească.

Astăzi, la 55 de ani de la debut, România Literară nu este doar un punct de referinţă, ci şi o mărturie a rezilienţei literaturii şi a analizei critice în faţa schimbărilor socio-politice. De la Geo Dumitrescu la Nicolae Manolescu, revista simbolizează integritatea, apărarea adevărului şi promovarea valorilor autentice. Mai mult decât o simplă publicaţie, oferă o imagine fidelă asupra evoluţiei literaturii româneşti.

Legea nr. 136/2015, la adoptarea căreia am contribuit, vizează protejarea şi promovarea revistelor de cultură. Acest act normativ recunoaşte rolul crucial pe care aceste reviste îl au în societate, reiterând faptul că valoarea lor este la fel de importantă ca oricare altă instituţie culturală. Iar România Literară este una dintre acele reviste care, de-a lungul timpului, şi-a dovedit valoarea, fiind o veritabilă enciclopedie a vieţii literare româneşti Este vital să sprijinim astfel de iniţiative, pentru a asigura continuitatea şi transmisia valorilor către generaţiile următoare.

În încheiere, vreau să felicit întreaga echipă a Revistei "România Literară" pentru dedicarea, pasiunea şi profesionalismul lor şi să le mulţumesc pentru că, în ciuda tuturor provocărilor, au continuat să contribuie la conturarea şi definirea culturii româneşti.

Sper ca, prin ceea ce am reuşit să realizez ca parlamentar şi ministru al culturii, să fi pus bazele unei moşteniri durabile, care să ne permită să celebrăm, într-o zi, centenarul României Literare.