Dumitru Niculescu
Dumitru Niculescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.53 Dumitru Niculescu - declaraţie politică în atenţia domnului prim-ministru, domnilor miniştri;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Dumitru Niculescu:

Declaraţie politică în atenţia domnului prim-ministru, domnilor miniştri

Mă adresez dumneavoastră în mod public prin această declaraţie politică, fără a avea pretenţia să-mi răspundeţi la întrebările ce vor urma, conştient fiind de faptul că le veţi trata cum trataţi poporul pe care, prin promisiuni populiste, l-aţi minţit şi indus în eroare.

1. Sunteţi la curent cu faptul că vestul Europei este inundat?
2. Sunteţi la curent că debitele maxime înregistrate vreodată au fost deja depăşite ?
3. Cunoaşteţi faptul că una dintre frontierele naturale ale României este Dunărea?
4. Sunteţi conştient că Dunărea se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării, care se află pe teritoriul României?

Dacă aţi răspuns măcar la o întrebare cu "da", iată setul al doilea de întrebări:

1. Ce măsuri preventive aţi luat pentru protejarea teritoriului românesc ce va fi afectat de inundaţii?
2. Pe o scară de la 1 la 10, cât de surprins veţi fi dumneavoastră şi guvernul pe care îl conduceţi când sudul României va fi mânat de Dunăre în Marea Neagră?
3. Aţi avertizat populaţia sau aşteptaţi să aibă o premoniţie salvatoare?
4. Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult vă îngrijorează soarta românilor, viitoare victime sigure ale inundaţiilor şi, implicit, sudul ţării care v-a votat masiv?

Eu mi-am făcut datoria de cetăţean responsabil şi nu veţi avea scuza luării pe nepregătite, nici a factorului surpriză. Ceea ce aşteptăm de la dumneavoastră şi vajnicul guvern pe care îl conduceţi nu e şedinţa de guvern de mâine cu bla-bla-urile obişnuite. Aşteptăm să vedem concret că abordaţi serios această situaţie şi, desigur, măsurile pe care le veţi lua neîntârziat. Personal, m-aş bucura să văd stimaţii guvernanţi mobilizând populaţia, prin exemplul personal. De aceea, vă rog să alocaţi o sumă derizorie pentru cizmele de gumă necesare distinşilor miniştri. Pe ale dumneavoatră vi le fac eu cadou.