Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Ioan Oltean - declaraţie politică: "Oare trăim într-o societate normală?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Oare trăim într-o societate normală?" Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei consacrate aprobării bugetului instituţiei pe care o reprezentaţi, aţi avut un discurs pe care îmi permit să-l cataloghez ca nedemn de un preşedinte al unei instituţii constituite pe principii şi reguli constituţionale, pe principii democratice şi pe bună morală. Aţi luat cuvântul pentru a ne solicita să aprobăm bugetul instituţiei, dar nu cu o precizare prealabilă a măsurilor pe care le-aţi implementat de când exercitaţi funcţia de preşedinte, ci acuzând, ca de fiecare dată, fosta guvernare pentru neajunsurile financiare ale instituţiei, ba, mai mult, invocând faptul că o parte dintre membrii Parlamentului au acces la funcţiile respective pe baza fraudei. Adică, domnule preşedinte, aţi solicitat unor parlamentari care au intrat în mod fraudulos în Parlament, potrivit spuselor dumneavoastră, să aprobe bugetul instituţiei pe care o reprezentaţi. Consider, domnule preşedinte, că afirmaţia dumneavoastră nu este numai o lipsă de respect la adresa noastră, a parlamentarilor, dar este condamnabilă şi are un caracter profund nedemocratic. Preşedintele este cel care asigură respectarea prevederilor constituţionale, care asigură respectarea legii şi reprezintă Camera Deputaţilor atât în plan intern, cât şi în plan extern. Reprezentaţi, domnule preşedinte, instituţia în însuşi raportul dintre Parlament şi cetăţenii ţării, aceia care ne-au oferit legitimitatea. Nu cred, domnule preşedinte, că discursul dumneavoastră va atrage aprecieri din partea cetăţenilor acestei ţări, care oricum oferă un grad de încredere destul de scăzut instituţiei pe care o reprezentaţi. Mă simt obligat, domnule preşedinte, să vă aduc la cunoştinţă faptul că alegerile din decembrie 2012 s-au desfăşurat pe baza aceloraşi norme care au reglementat organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din decembrie 2008. Aveţi posibilitatea, domnule preşedinte, în condiţiile în care consideraţi că legea trebuie schimbată sau îmbunătăţită, să aduceţi schimbările necesare, iar noi îmbrăţişăm această idee. Însă, având în vedere faptul că legea nu a fost declarată neconstituţională, consider că toţi cei 581 de parlamentari care au depus jurământul beneficiază de toate dispoziţiile legale pentru a-şi duce la bună îndeplinire mandatul, în condiţiile prevăzute de lege şi pe baza legitimităţii de care se bucură, în egală măsură, toţi aceşti parlamentari. Aşadar, indiferent că vorbim despre un parlamentar care şi-a câştigat colegiul cu 60% din voturi sau despre un parlamentar care nu a obţinut 50 plus 1% din voturi şi a intrat în urma redistribuirii, normele juridice care asigură ordinea de drept în statul român ne obligă să-i considerăm egali în drepturi şi obligaţii în exercitarea mandatului lor, ca purtători ai aceluiaşi grad de legitimitate. Nu există, domnule preşedinte, parlamentari care să se bucure de un grad de legitimitate într-o măsură mai mare sau mai mică, aşa cum nu consider că există, domnule preşedinte, parlamentari ai acestei instituţii democratice care îşi exercită legal mandatul şi alţi parlamentari care îşi exercită mandatul în mod fraudulos, aşa cum dumneavoastră v-aţi permis să afirmaţi. Oare acelaşi lucru consideraţi şi în 2008, domnule preşedinte, când mulţi colegi parlamentari au intrat în Parlament în urma redistribuirii? Consideraţi că au intrat fraudulos domnul preşedinte Crin Antonescu, domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu, domnul senator Şerban Nicolae sau domnul senator Gabriel Oprea (şi lista poate continua), care au intrat în urma redistribuirii (mulţi cu un număr destul de mare de voturi)? În cadrul discursului aţi menţionat că "există astăzi colegii în România care au trei parlamentari. Este o ruşine pentru România, iar noi suntem obligaţi, conform legii, să-i plătim. Deci nu-i plătim nici pe pesedişti, nici pe penelişti, nici pe cei de la UDMR". Este o ruşine faptul că există parlamentari care au fost trimişi în Parlament în baza voturilor acordate de către cetăţenii acestei ţări? Cred, domnule preşedinte, că este o ruşine pentru noi toţi ca preşedintele instituţiei reprezentative pentru statul de drept să facă o asemenea declaraţie. Este inadmisibil să consideraţi bugetul instituţiei pe care o reprezentaţi ca fiind bugetul pe care dumneavoastră, domnul Zgonea, îl repartizaţi în funcţie de culorile politice. Noi toţi suntem plătiţi de cetăţenii acestei ţări, şi nu de către dumneavoastră, care deţineţi vremelnic această funcţie. De aceea nu se numeşte bugetul Zgonea, ci bugetul Camerei Deputaţilor! Regret, domnule preşedinte, că acuzele şi jignirile la adresa colegilor dumneavoastră, fie chiar şi persoane care au intrat în urma redistribuirii, sunt ridicate la tribuna Camerei Deputaţilor. Niciodată discursul public în această instituţie nu a fost la un nivel mai scăzut. Domnule preşedinte, aveţi o funcţie foarte importantă în statul român, responsabilitatea dumneavoastră trebuie să fie pe măsură. Nu puteţi să aduceţi acuze grave fără probe sau fără să sesizaţi instituţiile responsabile în asigurarea ordinii de drept a statului român. Dreptului de a conduce şi reprezenta această instituţie cu bună-credinţă îi revine obligaţia corelativă, în condiţiile în care discutaţi despre un presupus act de fraudă, de a sesiza instituţiile statului abilitate cu asigurarea ordinii şi a statului de drept. Este îngrijorător faptul că preşedintele unei instituţii reprezentative a poporului român afirmă că a ales să conducă şi să gireze acţiunile unor deputaţi care îşi exercită în mod fraudulos funcţiile. Avem nevoie de o societate normală, un termen destul de des invocat de către guvernanţii actuali, dar această societate normală trebuie să se fundamenteze pe solidaritate şi pe bun-simţ, dar nu doar la nivel de discurs în emisiuni televizate. Nu putem invoca bunul-simţ în faţa camerelor, iar în spatele acestora, când avem posibilitatea, să jignim şi să aducem acuze grave, fără temei legal. Noi toţi suntem obligaţi să respectăm legea şi să ne comportăm în consecinţă. |



