Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Ştefan Daniel Pirpiliu - declaraţie politică cu titlul "Agenţia Naţională Antidrog, în subordinea primului-ministru"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: "Agenţia Naţională Antidrog, în subordinea prim-ministrului" După ce, pe fondul unui impuls "reformist", fostul ministru al administraţiei şi internelor, Dan Nica, a schimbat în anul 2009 statutul Agenţiei Nationale Antidrog, printr-o subordonare către Inspectoratul General al Poliţiei Române, demers ce a avut efecte negative asupra finanţării şi activităţii instituţiei, consider că a venit momentul să readucem lucrurile în sfera normalului. Afirm cu putere că este necesară o reevaluare a statutului acestei instituţii, dacă vrem să dispunem de o coordonare naţională eficientă în gestionarea problematicii referitoare la traficul şi consumul ilicit de droguri. Este evident pentru oricine s-a aplecat asupra acestui fenomen că, pe parcursul ultimului an, ANA nu şi-a desfăşurat rolul integrator în coordonarea politicilor antidrog la standardele la care a făcut-o în perioada iunie 2003 - martie 2009, perioadă în care a funcţionat ca structură guvernamentală în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Nu trebuie neglijat faptul că prin A.N.A. s-a obţinut recunoaşterea internaţională a României ca partener de încredere în efortul global de reducere a cererii şi ofertei de droguri, atât în cadrul relaţiilor cu statele membre ale Uniunii Europene şi structurile europene specializate, cât şi în cadrul mai larg al forurilor internaţionale şi relaţiilor cu statele aflate pe rutele transnaţionale ale drogurilor şi cu cele având experienţe relevante în combaterea acestui flagel. ANA a răspuns de preluarea şi implementarea corespunzătoare a prevederilor acquis-ului specific în cadrul legislativ şi instituţional naţional, a dezvoltat relaţii parteneriale cu structurile similare din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea asigurării unui transfer eficient de date, informaţii, experienţe şi bune practici, precum şi desfăşurării de acţiuni comune. Colaborările cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, cât şi cu Reitox şi-au adus contribuţia în armonizarea strategiilor de prevenire a consumului de droguri. ANA a fost răspunzătoare de asigurarea unei concepţii strategice unitare, coordonarea implementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri, colectarea, procesarea şi transmiterea datelor către organismele internaţionale, atribuţii pe care şi le-a îndeplinit cu responsabilitate şi profesionalism. Dovadă în acest sens este şi faptul că a reuşit să câştige proiecte europene în valoare de aproximativ 14 milioane de euro, bani ce ar fi putut rezolva, măcar parţial, problemele cu care se confruntă mii de români. Şi poate cel mai important aspect este faptul că A.N.A. avea drept obiectiv ca, la sfârşitul perioadei 2005-2012, în România să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori. Stimaţi colegi, este momentul să permitem deblocarea proiectelor începute de specialiştii agenţiei, şi vorbim aici de înfiinţarea unor noi centre de tratament al adicţiilor şi de comunităţi terapeutice, şi, de ce nu, să le dăm şansa identificării unor noi modalităţi de atragere a fondurilor europene, pentru că numai aşa vom putem reduce riscurile legate de droguri, ceea ce este până la urmă un obiectiv de sănătate publică. Mai mult decât atât, Agenţia Naţională Antidrog trebuie să deţină o bază de date a consumatorilor de stupefiante, a căror identitate să fie confidenţială pentru publicul larg, pe baza cărora să se poată cunoaşte situaţia cât mai reală a toxicomanilor şi evoluţia acesteia în timp. Deşi restructurarea administrativă este unul dintre punctele esenţiale ale guvernării PD-L, în acest caz particular consider, alături de colegii mei de partid, că locul Agenţiei este în subordinea primului-ministru, pentru că specialiştii acestei instituţii lucrează în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei pe linia prevenţiei, tratamentului toxicomanilor şi reinserţiei sociale a acestora. Printr-o analiză a instituţiilor de tipul A.N.A. din alte state membre ale Uniunii Europene, putem vedea că în ţări precum Franţa, Italia şi Danemarca, aceste organisme se afla în subordinea primului-ministru. În condiţiile în care consumul de droguri se conturează ca un fenomen din ce în ce mai îngrijorător în ţara noastră, este important să adoptăm a poziţie activă, să creăm mecanisme viabile şi instituţii suple, competente, puse în slujba cetăţeanului. |



