Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.155/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | George Şişcu - declaraţie politică cu referire la independenţa justiţiei; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
PNL a respins în mod categoric, încă de la început, iniţiativa PSD-ALDE pentru modificarea Legilor Justiţiei, întrucât era evident că acestea menţin mecanismul prin care se doreşte punerea sub control politic a actului de justiţie. Acesta a fost şi motivul pentru care, după adoptarea acestor legi, PNL a sesizat Curtea Constituţională a României, dar şi Comisia de la Veneţia, for consultativ al Consiliului Europei, dar extrem de relevant in materie de drept constituţional. Criticile aduse de Comisia de la Veneţia prin rapoartele publicate acum două zile cu privire la modificările aduse Legilor justiţiei şi Codurilor penale, vizează nu doar conţinutul acestora, ci şi modul lipsit de transparenţă şi graba cu care au fost făcute. În acest sens, rapoartele ar trebui să fie o palmă grea dată PSD-ALDE, dar şi Guvernului care a susţinut aceste modificări, care nu fac altceva decât să slăbească lupta împotriva corupţiei. Să nu uităm că şi în raportul preliminar dat de Comisia de la Veneţia în luna iulie a acestui an au fost făcute anumite recomandări pe care Guvernul trebuia să le transpună în legislaţie. Ce a făcut Guvernul în schimb? A dat alte ordonanţe de urgenţă care nu respectau decât două dintre recomandările făcute de Comisie şi a băgat în schimb alte prevederi nocive, cum ar fi majorarea vechimii necesare pentru procurorii care activează la nivelul DNA sau al DIICOT, de la 8 la 10 ani, dar şi vechimea necesară pentru a ocupa funcţii de conducere la nivelul Parchetului General, al DNA şi DIICOT de la 10 la 15 ani, astfel că un număr semnificativ de procurori va trebui să se retragă de la aceste instituţii, deoarece nu îndeplinesc noile condiţii prevăzute de lege pentru a funcţiona în cadrul acestor parchete. Bineînţeles că Guvernul nu a gândit mai departe şi nu are soluţii pentru continuarea funcţionalităţii acestor parchete pe perioada în care schema de personal va fi grav afectată. Mai mult, modificările consolidează autoritatea politică a ministrului justiţiei asupra procurorilor din România, deoarece acesta devine unicul actor extern sistemului judiciar care poate sesiza Inspecţia Judiciară şi poate declanşa acţiunea disciplinară împotriva procurorilor. În acest sens, PNL a acţionat şi va acţiona în acord cu angajamentul său, la nivel parlamentar, pentru a opri acţiunile Guvernului şi ale PSD-ALDE pentru afectarea independenţei justiţiei, angajându-se să ducă la capăt câteva demersuri extrem de importante, la care sperăm să se alăture toţi colegii parlamentari. În primul rând, vom susţine, fie printr-o iniţiativă legislativă parlamentară, fie pe calea unei ordonanţe de urgenţă, suspendarea aplicării tuturor modificărilor aduse Legilor justiţiei. Totodată, vom elabora un proiect de lege care să asigure transpunerea în cele trei legi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi de asemenea, să înlăture efectele ordonanţelor date ulterior, care este evident că aruncă în aer sistemul de justiţie din România. În aceste condiţii, solicităm celorlalte partide parlamentare să adopte o poziţie similară, astfel încât să oferim cetăţenilor români garanţia că există o voinţă politică reală pentru a readuce Legile Justiţiei într-un cadru european care să permită respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, care să permită accesul liber la Justiţie pentru fiecare cetăţean, care să permită magistraţilor să-şi deruleze activitatea fără presiune politică în condiţiile unei independenţe reale a justiţiei şi, de asemenea, care să permită continuarea luptei anticorupţie. |


