Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | George-Cătălin Stângă - declaraţie politică: "România nu are nevoie de o modificare a sistemului de taxare în plină perioadă de instabilitate!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"România nu are nevoie de o modificare a sistemului de taxare în plină perioadă de instabilitate!" Tema introducerii impozitului progresiv, lansată public în ultimele săptămâni, nu este una nouă. Doar că nimeni dintre cei care vin şi promovează cota progresivă nu vine să vorbească şi despre ce schimbări şi implicaţii ar aduce impozitul progresiv în sistemul fiscal românesc. Să o luăm cu începutul. Oportunitatea aplicării impozitului progresiv se poate stabili, în primul rând, după o analiză aprofundată cu scenarii pe mai multe cote şi mai multe sisteme de deduceri pentru a identifica exact care este impactul social şi cel asupra mediului de afaceri. În acest context geopolitic şi economic pe care îl trăim cu toţii, factorul de stabilitate este unul extrem de important. Cheia în acest lucru este, în primul rând, impactul asupra mediului de afaceri, pentru că, poate unora nu le convine, dar întreprinzătorii români sunt coloana vertebrală a economiei. Mai mult, România şi toate ţările din Europa sunt afectate de inflaţie, de creşterea preţurilor şi consumatorul este vulnerabil şi mediul de afaceri este vulnerabil. Nu poţi face un astfel de proiect fără a avea estimat un impact economic, nu numai impactul bugetar. Nu te poţi gândi, dacă eşti responsabil, că acum, când noi traversăm o criză globală, că este momentul de a introduce noi taxe sau de a le mări. Consumul începe să scadă, iar activitatea economică este afectată. Apoi, când discuţi despre impozit progresiv sau de cotă unică, în primul rând trebuie să te întorci la cei cărora te adresezi. În al doilea rând, în acest moment, tot ce înseamnă parte de colectare - ANAF - este adaptat la cota unică. Strict tehnic trebuie regândită instituţia ANAF-ului pe fundamentul unui impozit progresiv în cazul în care se va aproba acest lucru. Ar fi absurd ca într-o situaţie de instabilitate să venim să schimbăm fundamental bazele fiscalităţii în România. Partidul Naţional Liberal rămâne ferm şi menţine cota unică de impozitare, aşa cum s-a angajat. Ca o garanţie, şeful Guvernului a precizat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal să facă în aşa fel încât cota unică să rămână în forma actuală. Trebuie să înţelegem că măsurile economice luate, de sprijin pentru investiţii, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială, iar PNL nu crede ca este oportun să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Cota unică a fost introdusă tot în timpul unei guvernări liberale, iar toate IMM-urile, marile companii, asociaţiile de business se împotrivesc ferm eliminării cotei unice. Acest lucru ar conduce la creşterea costului muncii pentru angajaţi şi angajatori ceea ce va determina migrarea veniturilor în zona neagră a economiei, scăderea atractivităţii României pentru orice fel de investiţii, emigrarea specialiştilor. Eliminarea cotei unice ar încetini creşterea economică care permite guvernului să îşi asume reforme, dar şi majorări de salarii şi pensii. |


