Dezbateri parlamentare

Domnul Viorel Hrebenciuc:

La trei luni de la schimbarea Guvernului Boc, situaţia României este departe de a se fi încadrat în parametrii asumaţi în programul prezentat de noul Guvern la învestire: consolidarea fiscală, stabilitatea bugetară, stimularea politicilor de creştere economică şi de ocupare a forţei de muncă (prin reducerea CAS) au rămas la stadiul intenţiilor generoase; creşterea gradului de colectare a veniturilor la buget şi reducerea evaziunii fiscale s-au concretizat în schimbarea şefului ANAF, nu şi într-o dinamică pozitivă a statisticilor. Buna guvernare şi alocarea nediscriminativă a fondurilor publice către administraţiile locale - în funcţie de proiecte şi necesităţi investiţionale, aşa cum declarau guvernanţii la preluarea posturilor ministeriale - au rămas şi ele simple promisiuni, fără acoperire în practică. Probabil cea mai bună, deşi succintă, descriere a situaţiei - pe acest subiect al alocării resurselor financiare de la Fondul de Rezervă - a făcut-o fostul purtator de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, Valeriu Turcan: "Dacă nu dădea banii ceruţi de PDL, Guvernul Ungureanu era dat jos". Iar Valeriu Turcan nu poate fi bănuit de simpatii pro-USL.

La acestea se adaugă eşuarea sau mai bine zis lipsa unei strategii coerente de exploatare a resurselor minerale - cazul Cupru Min - controversele generate de compania Chevron, de UMF Tg. Mureş, replierea de la promisiunile legate de reîntregirile salariale etc. Cupru Min a adus în discuţie o temă importantă, dincolo de încercarea de privatizare în sine: măsura în care profitul din exploatarea resurselor minerale poate alimenta deficitul sistemului de pensii - chiar premierul Ungureanu a făcut referire la posibilitatea adoptării modelului norvegian, însă enunţurile devin soluţii numai prin decizii politice ferme şi clare. Şi pentru a evita pe viitor lipsa de transparenţă invocată de societatea civilă şi de opoziţie, în egală măsură, poate că ar trebui instituită obligaţia de aprobare prealabilă a Parlamentului pentru exploatarea resurselor minerale şi fosile ale ţării.

Nici în privinţa situaţiei mediului de afaceri nu s-a petrecut nimic semnificativ - discuţiile privind transferarea atribuţiilor de management, iniţierea consiliului economic consultativ şi celelalte iniţiative pe această tematică nu au contribuit la o consolidare a mediului de afaceri, efectele fiind, cel puţin deocamdată, minime. Lucru deloc îmbucurător, în condiţiile în care mai multe instituţii internaţionale - BERD, Comisia Europeană - au revizuit în scădere creşterea economică pe 2012 pentru România, tendinţa de scădere contrazicând ţintele ambiţioase fixate de guvernanţi pentru 2012.

Pe 25 aprilie se vor fi împlinit 7 ani de când România a semnat la Bruxelles, alături de reprezentanţii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, Tratatul de aderare. Şapte ani în care, din păcate, am trăit absurdul dramei de a nu fi capabili să utilizăm banii europeni, puşi la dispoziţie prin mecanismul Fondului European de Dezvoltare Regională. Conform datelor Comisiei Europene, România a reuşit să utilizeze, după 5 ani de la aderare, aproximativ 4% din sumă. Au lipsit viziunea, soluţiile inovatoare şi managementul de calitate al resurselor umane din administraţie. Şi, în pofida optimismului iniţial al noului guvern, situaţia a rămas aproximativ la fel şi în ultimele trei luni.

În concluzie, bilanţul guvernării arătă extrem de inconsistent - bogat mai degrabă în minusuri decât în realizări, excedentar în declaraţii de intenţii şi deficitar în rezultate concrete pentru cetăţenii României.