Gheorghe Costin
Gheorghe Costin

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.54 Gheorghe Costin - consideraţii cu privire la Legea bugetului de stat pentru anul 2014;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Gheorghe Costin:

Ne aflăm în plină dezbatere parlamentară pe Legea bugetului de stat pentru anul 2014, un moment în care noi, cei trimişi în Parlament să reprezentăm interesele cetăţenilor, ar trebui să ne concentrăm din plin pe acest subiect.

Din păcate, constat că cea mai importantă dezbatere parlamentară anuală este virusată de războaiele politice pe care Preşedintele Traian Băsescu le poartă cu Executivul şi cu Parlamentul.

Uniunea Social-Liberală a propus un proiect de buget responsabil, echitabil şi robust, negociat cu partenerii financiari internaţionali, un buget ce conţine măsuri de relansare economică, de majorare a salariului minim şi a pensiilor, o atenţie deosebită fiind acordată profesorilor debutanţi şi medicilor rezidenţi care pentru prima dată după 5 ani primesc o bonificaţie salarială.

E adevărat că mai sunt multe de făcut, dar aceste măsuri reprezintă un semnal de normalitate dat românilor, semnal ce consemnează trendul ascendent pe care se plasează ţara noastră, în dorinţa de a recupera decalajele provocate de cei 3 ani de guvernare dezastruoasă marca PDL.

Preşedintele Traian Băsescu, foarte vocal în ultima perioadă, a uitat probabil că în perioada 2009-2011 patrona guvernarea PDL, o guvernare nocivă pentru România şi români, iar bugetele acelor ani, chiar dacă conţineau numai nenorociri pentru populaţie, au fost promulgate fără a pune în discuţie măsurile devastatoare pentru economie şi cetăţeni.

Această şicanare a Preşedintelui Traian Băsescu, care ameninţă cu retrimiterea proiectului bugetului de stat pentru anul 2014 în Parlament, nu are nicio legătură cu realitatea economică şi cu grija pe care şeful statului o mimează faţă de nivelul de bunăstare al românilor.

Este un gest politicianist, de imagine, care va împiedica însă punerea în aplicare a măsurilor de creştere salarială şi a pensiilor, prevăzute în Legea bugetului. Duplicitatea şefului statului este evidentă. Pe de o parte susţine la nivel declarativ toate aceste majorări, dar în schimb somează Parlamentul şi Guvernul să reducă din fondurile acordate pentru dezvoltarea locală stabilite prin buget şi să elimine acciza la carburanţi, ca o condiţie a promulgării legii.

Altfel, nu îmi explic cum, marţi 26 noiembrie, în cadrul şedinţei CSAT, preşedintele a avizat în doar 15 minute bugetele serviciilor secrete, atât de dragi lui, dar bugetul pentru anul viitor de aprobarea căruia depinde finanţarea celor mai importante sectoare economice şi destinul întregii ţări rămâne la aprecierea celui care ar trebui să-şi asume, măcar pe final de mandat, responsabilitatea de preşedinte al tuturor românilor.