Daniela Oteşanu
Daniela Oteşanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.55 Daniela Oteşanu - declaraţie politică intitulată "O lege nu este perfectă, dar, cu siguranţă, este perfectibilă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 a fost adoptată în Parlament";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Daniela Oteşanu:

"O lege nu este perfectă, dar, cu siguranţă, este perfectibilă. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91 a fost adoptată de Parlament"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la O.U.G. nr. 91 din 2017 privind modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a fost adoptată de Parlament la 7 martie, cu 175 de voturi pentru, 83 de voturi împotrivă şi 14 abţineri.

Cu o zi înainte ca ordonanţa să treacă de Parlament, aceasta a fost dezbătută în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, unde au fost acceptate mai multe amendamente pentru corectarea unor disfuncţionalităţi identificate de instituţiile publice în procesul aplicării Legii nr. 153/2017.

Prin adoptarea amendamentelor au fost majorate salariile, prin mărirea grilelor de salarizare pentru inspectorii de specialitate din Consiliul Concurenţei, amendament pe care l-am susţinut alături de colega mea, Luminiţa Jivan, şi preşedintele Comisiei pentru muncă, domnul Adrian Solomon. Salariaţii Consiliului Concurenţei vor beneficia şi de spor de complexitate de 10%. Directorii din deconcentratele din Ministerul Sănătăţii şi din Ministerul Educaţiei Naţionale şi salariaţii Curţii de Conturi şi cei ai Agenţiei Naţionale de Integritate vor beneficia de un spor de complexitate de 15%, iar angajaţii Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor de un spor de 10% ca şi experţii criminalişti.

Veşti bune au primit şi conducerile Inspectoratelor Şcolare Judeţene, ale căror grile au fost modificate, în sensul creşterii.

Poliţiştii şi jandarmii au beneficiat şi ei de adoptarea unor amendamente, astfel că jandarmii vor primi indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, poliţiştii vor avea orele suplimentare plătite cu 75% din solda de bază, iar de la 1 martie, tot personalul ambulanţier, inclusiv şoferii de pe ambulanţe, va intra pe grila din 2022. Managerul general şi managerii de spitale care au mai mult de 400 de paturi vor avea salariul cel puţin egal cu salariul de bază al directorului medical, majorat cu 10%.

De majorarea cu 10% a salariului beneficiază şi psihologii din unităţile sanitare, unităţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială. Cu 12,5% creşte şi salariul funcţionarilor publici cu statut special din administraţia penitenciară, armată şi poliţie.

Personalul de specialitate şi funcţionarii publici din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale, din ministere, din deconcentrate precum şi funcţionarii publici parlamentari vor beneficia de o majorare cu 15% a salariului de bază.

Aşadar, cu aceste amendamente, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 din 2017 a fost adoptată de Parlament, au fost corectate neclarităţile şi disfuncţionalităţile, iar aceste modificări au adus măriri salariale anumitor categorii de bugetari.