Dezbateri parlamentare

Domnul Nicolae Giugea:

"Criza sanitară impune dezvoltarea cercetării şi industriei medicale în România"

La începutul anului trecut, atunci când au fost confirmate primele cazuri de persoane infectate cu virusul Sars-Cov2, autorităţile române s-au văzut neputincioase din cauza lipsei stocurilor de materiale esenţiale, medicamente şi personal specializat pentru asemenea situaţii critice. România, stat membru al Uniunii Europene, nu dispunea la acea oră nici măcar de banalele măşti faciale, pentru că, la nivel naţional, producătorii români nu fuseseră susţinuţi şi încurajaţi să genereze asemenea produse esenţiale. Măşti, mănuşi, combinezoane, dezinfectanţi şi chiar şi unele medicamente generice veneau exclusiv pe calea importurilor, în cele mai frecvente situaţii chiar din Orientul îndepărtat, la o calitate îndoielnică şi la un preţ mare. Graţie măsurilor luate de Guvernul liberal în anul 2020, astăzi nu mai avem o asemenea situaţie de criză, ci, dimpotrivă, am reuşit să susţinem chiar şi acordarea unor ajutoare umanitare către fraţii noştri de peste Prut.

Campania de vaccinare gestionată exemplar de autorităţile române ne oferă un grad mare de optimism cu privire la faptul că până la finalul anului să putem vorbi despre o largă imunizare a populaţiei şi despre intrarea în normalitate.

Cu toate acestea, cea mai aspră lecţie a crizei este aceea că în asemenea situaţii limită, un stat puternic trebuie să aibă capacitatea de a produce materiale sanitare esenţiale şi de a mobiliza structuri de cercetare medicală, care să contribuie la identificarea de soluţii medicale sau chiar la dezvoltarea de produse - vaccinuri, medicamente inovative etc. Stimularea producţiei autohtone de materiale medicale esenţiale este un proces care se poate realiza destul de facil, prin măsuri stimulative pe care le-ar putea aplica, pe termen lung, Ministerul Economiei. Putem deveni chiar exportatori pentru acest tip de produse. Din păcate, cercetarea medicală aplicativă nu se poate realiza la fel de uşor, în condiţiile în care pentru dezvoltarea acesteia sunt necesare două elemente de bază: o infrastructură de cercetare la nivelul secolului XXI şi cercetători stimulaţi financiar ca în statele dezvoltate.

Personal, din perspectiva cercetătorilor, nu îmi fac mari probleme, pentru că în centrele universitare de la Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi, avem o resursă umană cu nimic mai prejos decât în marile centre de cercetare din SUA sau Vestul Europei. Ceea ce ne lipseşte este infrastructura de cercetare şi operaţionalizarea principiului cercetare-dezvoltare. Nu de puţine ori, descoperirile cercetătorilor români au rămas prăfuite în biblioteci, pentru că autorităţile române nu le-au dat nicio importanţă.

Bugetul propus anul acesta de Guvern, care are cele mai mari alocări financiare pentru investiţii din perioada postcomunistă, de peste 61,4 miliarde lei, îmi oferă o doză mare de optimism, că o parte din acest efort va ajunge şi în dezvoltarea cercetării şi a industriei naţionale din sectorul medical. Sper că la finalul anului, când vom face bilanţul, să constatăm că ţara noastră a făcut progrese semnificative în acest domeniu.