Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.56 | Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică: - "Consolidarea cadrului legislativ românesc privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Consolidarea cadrului legislativ românesc privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie" Conştientizând faptul că violenţa asupra femeilor reprezintă o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, a demnităţii umane şi a principiilor de protejare a resortisanţilor unui stat democratic, în această perioadă, a celor 15 Zile Internaţionale de Activism împotriva violenţei asupra femeii (25 noiembrie - 10 decembrie), se cuvine a transmite un mesaj puternic instituţional împotriva violenţei domestice, dar mai ales a reevalua cadrul legislativ în materie. Statisticile tulburătoare susţin faptul că la fiecare trei secunde în România are loc o agresiune fizică, astfel încât acest fenomen alarmant trebuie să fie prevenit şi combătut prin mijloace legislative adecvate, pentru a impune cu adevărat o protecţie efectivă a drepturilor şi intereselor legitime ale victimelor dezumanizate de violenţă. În mod regretabil, tot mai mult în comunităţile rurale, dar şi în cele urbane, femeile şi copiii devin persoane vulnerabile în faţa violenţei domestice, ceea ce conduce la instaurarea unei dezordini sociale în rândul comunităţii, care trebuie să condamne ferm astfel de comportamente deviante. Din perspectiva cadrului legislativ românesc privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Legea nr.217/2003 statuează în mod revelator în art. 1 faptul că: "Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei constituie un obiectiv de interes naţional." Proclamarea acestui obiectiv de interes naţional este determinantă pentru prevenirea şi combaterea fenomenului patologic de violenţă din familii, astfel că principiul cooperării instituţionale la nivel guvernamental, la nivelul administraţiei publice locale, a organizaţiilor nonguvernamentale, în parteneriat public-privat trebuie să constituie un punct deosebit de important în strategia naţională de luptă împotriva violenţei asupra femeilor şi copiilor, a victimelor vulnerabile. Mai mult, ca o îmbunătăţire a cadrului legislativ, coroborat cu alte instrumente legislative relevante în materie, se impune sporirea atribuţiilor principale şi subsidiare ale persoanelor desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie, deci o reevaluare legislativă a art. 16 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Din perspectiva combaterii eficiente a fenomenului, dar mai ales din punct de vedere al protecţiei victimelor dezumanizate de violenţă, trebuie construite cât mai multe centre de adăpostire a victimelor violenţei în familie, denumite adăposturi, în sensul art.23 din Legea nr.217/2003. Numărul infim de astfel de unităţi de asistenţă socială la nivelul României nu face decât să încurajeze expansiunea violenţei, ca fenomen patologic în familiile româneşti. De aceea, structurile administraţiei publice locale, cu sprijin guvernamental, trebuie să ofere întâietate acestui obiectiv de interes naţional - protejarea familiei, a femeilor şi copiilor împotriva oricăror forme de abuz, violenţă, agresiune fizică - şi să construiască astfel de centre de asistenţă socială pentru protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor vulnerabile. |



