Gabriela-Maria Podaşcă
Gabriela-Maria Podaşcă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Gabriela-Maria Podaşcă - declaraţie politică: "PDL şi PP-DD nu vor o nouă Constituţie şi nu se tem să o arate. Primul pas - fugitul de la lucrările Comisiei de revizuire";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

"PDL şi PP-DD nu vor o nouă Constituţie şi nu se tem să o arate. Primul pas - fugitul de la lucrările Comisiei de revizuire".

Ca tânăr deputat al României, consider că este inadmisibil ca un parlamentar, cu atât mai mult toţi deputaţii şi senatorii trimişi de partidele principale de opoziţie în Comisia pentru revizuirea Constituţiei să hotărască, pur şi simplu, să dea bir cu fugiţii de la şedinţele comisiei. Dincolo de faptul că există un Regulament şi o hotărâre a Parlamentului prin care trebuie să participăm la şedinţele comisiei, dincolo de faptul că avem o datorie morală şi politică faţă de cei care ne-au trimis în Parlament, nu pot să nu observ în acest boicot încercarea disperată a forţelor antireformiste din Parlament de a împiedica modificarea Constituţiei.

PP-DD şi PDL fac jocuri de imagine pe seama românilor, prin încercarea de a bloca activitatea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. În condiţiile în care Comisia a avut un program intens timp de două săptămâni tocmai pentru a finaliza textul Constituţiei înainte de vacanţa parlamentară, se pare că aleşii PDL şi PP-DD se grăbesc să plece în vacanţă. De fapt, "vacanţă" este cuvântul-cheie pentru modul în care opoziţia a ales să trateze Constituţia. Boicotul nu face decât să mascheze discreţia totală a celor de la PDL şi PP-DD, atitudine care a existat încă de la momentul declanşării forumului constituţional şi a continuat pe parcursul acestor săptămâni de activitate solidă în Comisia parlamentară specială.

Le reamintesc pe această cale colegilor că această comisie însărcinată cu revizuirea Constituţiei a pornit exact de la ideea de consultare. De aceea, o mare parte dintre amendamentele discutate şi admise au aparţinut forumului constituţional, nicidecum vreunui partid politic. Deci consultare a existat, au existat numeroase dezbateri în teritoriu ale forumului, cetăţenii şi societatea civilă, în general, au fost cât se poate de prezenţi în mecanismul de revizuire. Ceea ce nu a existat a fost buna intenţie şi buna-credinţă a celor de la PDL şi PP-DD, care au plecat de la început cu ideea de a "trânti" Constituţia.

Nu pot să nu remarc şi să nu condamn ipocrizia de care dau dovadă parlamentarii PDL şi PP-DD, demonstrând, o dată în plus, că singurul interes al acestor partide este să încerce dinamitarea oricărui demers de reformă dorit de români şi înţeles ca atare de către USL. Acest boicot, alături de acţiunile recente ale Preşedintelui Băsescu, arată un singur lucru - că opoziţia de astăzi, oricât de fragmentată ar fi ea, în Parlament sau la la Palatul Cotroceni, este unită în dorinţa de a împiedica modificarea Constituţiei. Aceste forţe politice anacronice, care nu înţeleg nici acum sensul votului din decembrie, sunt capabile să facă orice pentru a împiedica punerea României pe baze constituţionale solide, capabile să-i asigure dezvoltarea durabilă şi echilibrată. Parlamentul unicameral, cei 300 de parlamentari, toate acestea sunt scuze pentru o opoziţie care se scufundă şi care caută să se salveze căţărându-se pe umerii românilor, împingându-i cât mai jos. Acestor membri ai Parlamentului, în special democrat-liberalilor, le este teamă de referendumul decizional asupra Constituţiei, moment în care ar risca să primească o palmă grea din partea românilor. Boicotul a ajuns, aşadar, ultima soluţie a turmentatei opoziţii din România, în ideea că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib şi că salvarea in extremis din vara trecută a preşedintelui poate funcţiona la nesfârşit ca strategie de supravieţuire.

Dezertarea PDL şi PP-DD ascunde lipsa de argumente şi dezinteresul faţă de electorat. În niciun moment nu am văzut vreo disponibilitate din partea acestor parlamentari pentru a dezbate serios Constituţia României. Cel mai important moment din viaţa unui parlamentar - dezbaterea Constituţiei - a devenit pentru popularii lui Dan Diaconescu şi pentru democrat-liberalii renegaţi ai Preşedintelui Băsescu un exerciţiu pentru care chiar simpla prezenţă s-a dovedit o corvoadă şi o barieră de netrecut.

Aşa cum bine ştiţi, fiecare amendament poate fi susţinut în faţa comisiei de către iniţiator sau de către persoana desemnată de grupul parlamentar, în cazul PDL, asta nu s-a întâmplat. Nu a existat interes nici măcar pentru susţinerea propriilor amendamente, iar pentru dezbaterile punctuale cu atât mai puţin. Acum, observ cu regret, ei vor continua să critice eforturile depuse de comisie, de această dată fără a participa nici măcar fizic.

La începutul şedinţei de luni, iar asta poate confirma orice membru de bună-credinţă al Comisiei, nu se înregistrase nicio informare din partea acestor partide cum că parlamentarii lor s-au retras de la lucrările comisiei. Parlamentarii PDL şi PP-DD au decis, practic, să plece pe furiş de la muncă. Pe lângă faptul că PDL şi PP-DD nu au urmat procedura de informare adecvată, ţin să le amintesc acelor colegi care au ales să nu participe la şedinţa comisiei că au absentat nemotivat de la serviciu, chiulind pe banii românilor.

În calitate de membră a Comisiei pentru revizuirea Constituţiei şi în primul rând ca cetăţean al României, sunt indignată de comportamentul acestor parlamentari, dar, ca orice român credincios, aştept îndreptarea lor. O opoziţie mută şi fugită înseamnă în fapt reducerea la tăcere a peste 30% din electoratul României, cei care au votat în 9 decembrie 2012 pentru PDL şi PP-DD.

Le cer colegilor mei din opoziţie să înţeleagă că dezbatem şi votăm Constituţia României, nu a unui partid sau altul. Le cer colegilor mei din opoziţie să aibă "puţintică răbdare", să-şi mai amâne măcar două săptămâni concediul, să vină la muncă şi să răspundă "prezent" la apelul României pentru o Constituţie a dezvoltării şi a unui trai mai bun pentru fiecare.