Dezbateri parlamentare

Domnul Mihai Niţă:

"Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei"

Sărăcia este starea dramatică care poate dezumaniza până şi cele mai puternice spirite, într-o lume în care populaţia umană a depăşit cifra de 7 miliarde, sărăcia şi războaiele au adus fiinţa umană în cele mai paradoxale ipostaze, în care firea omului, universală, a cunoscut extreme de neimaginat. Iar asta nu din cauză că planeta n-ar avea suficiente resurse de hrană şi nici pentru că n-ar mai fi loc pentru toţi locuitorii. În ţările civilizate se aruncă la gunoi cantităţi imense de hrană, în timp ce în alte zone ale globului milioane de oameni mor de inaniţie. La fiecare 5 secunde, un copil moare de foame. Peste un miliard de oameni se află acum în această stare.

Alertată şi îngrijorată de această situaţie, care a căpătat cote periculoase, Adunarea Generală a ONU a decis, în 1992, ca data de 17 octombrie să fie instituită ca Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. Scopul acestei zile este să atragă atenţia asupra nevoii de a eradica sărăcia în toate ţările, mai ales în cele în curs de dezvoltare. Alegerea datei privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când, peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadero din Paris, unde a fost semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenţei şi a foametei. Manifestanţii au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului şi au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Economiştii apreciază că o comunitate globală care poate aloca sute de miliarde pentru a redresa bănci, ar trebui să ofere măcar o fracţiune din acea sumă pentru lupta împotriva foamei. Ar fi o dovadă minimă de solidaritate umană, cu care suntem datori, în numele vieţii.

În epoca vitezei şi a ciberneticii, când nu mai avem timp să reflectăm la problemele existenţiale fundamentale, cei cu burţile pline nu mai au timp, din păcate, să se gândească şi la cei care mor de foame. Ajutorarea celor peste un miliard de oameni care supravieţuiesc cu mai puţin de un dolar pe zi presupune nu numai măsuri sociale. Programele de care au nevoie aceste populaţii trebuie să includă planuri de creştere economică, politici macroeconomice de stabilizare, reforme structurale. Săracii lumii au potenţial de resurse diverse, mai ales resurse umane. În ritmul actualei evoluţii sociale, ar putea veni momentul în care va trebui să explicăm generaţiilor viitoare de ce le-am lăsat o planetă bolnavă.

Aceste constatări nu sunt menite doar să ne îngrijoreze, ci să ne provoace la atitudine, la hotărâri care să determine gesturi concrete, din partea întregii lumi civilizate. Printre măsurile care necesită o preocupare urgentă din partea tuturor factorilor responsabili la nivel planetar, putem aduce în prim-plan modificarea instrumentelor legale privind accesul la resursele Terrei, precum şi restricţionarea exploatării necontrolate a unora dintre principalele resurse de hrană.

Deşi pretindem a trăi într-o ţară civilizată, nici România, ţară cu un bogat potenţial în resurse naturale, inclusiv în resurse de hrană, nu exploatează judicios şi nici integral aceste bogăţii. România este situată pe locul 12, la nivel mondial, la importul de produse agroalimentare, deşi are posibilitatea să hrănească peste 80 de milioane de locuitori. Este impardonabil să avem atâţia săraci într-o ţară atât de bogată.

Pentru vremuri ca acestea, ar fi necesare două lucruri: cei bogaţi să afle cum trăiesc săracii, iar săracii să afle cum muncesc bogaţii. Asta zicea Romain Rolland, în urmă cu aproape un secol, dar adevărul a rămas valabil, ca dovadă că, până acum, oamenii nu s-au schimbat. Această schimbare este necesară, tot mai mult, iar ziua evocată aici este marcată ca o necesitate de a reflecta îndeajuns asupra rostului vieţii pe acest pământ, pe care-l dominăm în calitate de fiinţe superioare prin inteligenţă, cum ne place să ne considerăm.