Daniel Iane
Daniel Iane

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Daniel Iane - declaraţie politică vizând declaraţiile şi modul de abordare al Preşedintelui României cu privire la proiecţia bugetară pentru anul 2014;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Daniel Iane:

Tema intervenţiei mele de astăzi vizează declaraţiile şi modul de abordare al Preşedintelui României, Traian Băsescu, cu privire la proiecţia bugetară pentru anul 2014.

În primul rând declaraţiile Preşedintelui României, Traian Băsescu, exced rolului şi atribuţiilor prevăzute în Constituţia României ale unui preşedinte. Traian Băsescu şi-a arogat rolul de a transmite indicaţii şi de a formula politici în zona fiscal-bugetară şi de dezvoltare economică. În al doilea rând, astfel de declaraţii le calific drept iresponsabile, politicianiste şi împotriva bunăstării. Persoanele ce vor beneficia de creşterea salariului minim la 850 de lei, respectiv la 900 de lei din trimestrul II al anului viitor, medicii rezistenţi care vor înregistra creşteri ale veniturilor de aproximativ 70%, profesorii debutanţi ale căror salarii vor fi indexate cu un procent substanţial şi, nu în ultimul rând, pensionarii care vor beneficia de indexarea pensiilor cu rata inflaţiei vor să simtă cât mai curând aceste creşteri. Dacă intenţiile Preşedintelui României vor deveni acţiuni concrete, toate aceste categorii menţionate vor avea de suferit.

Introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, fapt pe care Traian Băsescu îl consideră un motiv temeinic pentru respingerea Legii bugetului pe anul 2014, este un demers cu un scop foarte clar definit: fondurile ce vor rezulta vor fi destinate exclusiv finanţării proiectelor de infrastructură - autostrăzi şi drumuri naţionale. Într-un fel, aceste menţiuni nu sunt chiar o surpriză având în vedere că Preşedintele României a manifestat de-a lungul timpului un interes extrem de scăzut cu privire la construcţia de autostrăzi, chiar menţionând de-a lungul celor şapte ani cât a fost ministru al Transporturilor că "România nu are nevoie de autostrăzi". Fără o infrastructură modernă dezvoltarea României din punct de vedere economic rămâne doar o dorinţă. În acelaşi timp vreau să precizez următoarele lucruri: această acciză de 7 eurocenţi va fi total absorbită de piaţă, întrucât formarea costurilor la carburanţi va fi influenţată semnificativ de concurenţa dintre companiile de profil, iar preţul benzinei şi motorinei a scăzut semnificativ în ultimul an faţă de perioadă când România era guvernată de Emil Boc.

Un alt subiect abordat zilele trecute de Traian Băsescu este legat de ceea ce Domnia Sa numeşte "clientela politică". Menţiunile cu privire la acest subiect mi se par de-a dreptul incalificabile. Clientela politică în timpul guvernării PDL a fost un element definitoriu al Guvernului Emil Boc şi girat de Traian Băsescu. Clientela politică şi baronii locali ai PDL au atins cote de "performanţă" extrem de înalte, căpuşarea bugetului de stat fiind în perioada 2009 - 2012 obiectivul principal al acestora. Concomitent cu "profesionalizarea" clientelei PDL, românii au fost obligaţi să înveţe să suporte austeritatea.

Prin toate aceste precizări vreau să vă demonstrez că Preşedintele României, Traian Băsescu, doreşte să îşi încheie mandatul într-un mod neplăcut şi conflictual. Politicianismul exacerbat, dezbinarea politică sau demersurile împotriva românilor au fost o constantă a acţiunilor lui Traian Băsescu.