Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "Integrarea minorităţilor etnice, un eşec european anunţat"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Integrarea minorităţilor etnice, un eşec european anunţat" Integrarea minorităţilor etnice este de peste un deceniu un subiect de actualitate pe agenda majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene. Din Marea Britanie şi până la Mediterană, de la Atlantic şi până la Marea Neagră, cu mici excepţii în Germania, politicile publice privind integrarea socială a minorităţilor etnice au înregistrat aproape în totalitate un eşec. Construirea de ghetouri pentru comunităţile de minorităţi, îmbarcarea cu forţa în avioane sau acordarea de ajutoare sociale sporadice şi de cele mai multe ori discriminatorii, nu au reuşit să producă decât poate mai multe frustrări sociale sau conflicte interetnice care stau să izbucnească în orice moment. România nu face nici ea excepţie de la regula europeană. Chiar dacă recensământul realizat în anul 2011 a fost un eşec de mare răsunet, unele date furnizate nu pot să nu ne pună pe gânduri în legătură cu minorităţile etnice din România. De exemplu, în ciuda migraţiei masive, un număr de peste 621.000 de cetăţeni se declară aparţinând minorităţii etnice a romilor, reprezentând mai bine de 3,3% din populaţia totală a României. Dacă mai adăugăm la această cifră destul de inexactă şi numărul celor care nu posedă un act de identitate valid sau al celor care nu au fost recenzaţi, atunci cifra este cu siguranţă mult mai mare. Şi de la bugetul public naţional şi de la cel european s-au cheltuit sume importante de bani pentru analize, studii de impact şi mai ştiu eu ce rapoarte perfect inutile care ne spun ceea ce ştim cu toţii: că cea mai mare parte a populaţiei rome se zbate în sărăcie, că mai puţin de 2 copii romi din 10 ajung la şcoală, că cea mai mare parte a romilor nu au un loc de muncă şi nici nu se creează locuri de muncă pentru aceştia, că drepturile femeilor rome sau ale copiilor romi sunt doar pure deziderate. Educaţia, accesul nediscriminat la educaţie, aceasta este soluţia pe care nimeni nu s-a chinuit nici să o vadă şi nici să o implementeze. Cum poţi cere unui cetăţean român, indiferent de etnia sa, să-şi caute şi să-şi găsească un loc de muncă, atâta vreme cât economia cere doar forţă de muncă superior calificată? Cum poţi crede că un copil poate ajunge la şcoală, când nu doar manualele sau caietele sunt problemele familiilor de romi, ci chiar hăinuţele sau încălţămintea? Despre ce şanse egale vorbim atunci când, în loc să fie integrate, comunităţile de romi sunt ghetoizate sau duse cât mai departe de aşezările populaţiei majoritare? Cum să lupţi împotriva infracţionalităţii, dacă nu prin educaţie? Am toată încrederea că românii au puterea şi capacitatea de a elabora un model de bună practică în integrarea comunităţilor etnice. Cred că Europa poate învăţa de la noi ce înseamnă înţelegerea particularităţilor culturale ale comunităţilor care convieţuiesc şi împart aceleaşi spaţii ca şi noi. Europenii trebuie să înveţe de la noi, românii, ce înseamnă respectul reciproc şi acceptarea celuilalt, diferit de noi. Europa nu mai poate continua să dea vina pe statele est-europene de eşecul propriilor politici, iar singura soluţie este să se rezume la expatrierea minoritarilor etnici incomozi. Astăzi problema se centrează în jurul comunităţilor de romi. Mâine pot fi alte minorităţi etnice sau religioase. Europa are nevoie de soluţii, iar personal consider că avem toate premisele pentru a furniza Europei modelul de succes în integrarea socială a romilor, dar şi a altor minorităţi etnice. |



