Luminiţa-Maria Jivan
Luminiţa-Maria Jivan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.58 Luminiţa-Maria Jivan - declaraţie politică despre "Majorarea salariului minim pe economie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Luminiţa-Maria Jivan:

"Majorarea salariului minim pe economie"

În declaraţia de săptămâna aceasta, mă voi axa pe subiectul salariului minim din România. Pentru Partidul Social Democrat, bunăstarea cetăţenilor a reprezentat mereu interesul major, încercând, şi reuşind de multe ori să ajute cetăţenii şi să apropie România de standardele şi condiţiile ţărilor din occident. Astfel, primul pas către asemănarea cu aceste ţări îl reprezintă salariul minim pe economie.

De la preluarea guvernării, PSD a majorat salariul de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, iar mai apoi la 1.900 de lei, iar în curând va fi majorat la 2.080 de lei. În plus, după această majorare se va aplica salariul de bază minim brut pe ţară diferenţiat, însemnând că pentru personalul încadrat pe funcţii cu nivel de studii superioare şi pentru personalul cu vechime în muncă peste 15 ani, salariul minim brut garantat în plată va fi stabilit la 2.350 de lei.

Primul pas pentru adoptarea acestei decizii a fost făcută vineri, prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă nr. 96/2018 care prevede prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, printre care se regăsesc Codul muncii şi Legea privind ucenicia la locul de muncă. O prevedere din ordonanţă este aceea că "salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar, potrivit programului legal de lucru aprobat". Astfel, niciun angajator nu poate stabili, nici măcar prin negociere, un salariu brut minim mai mic decât cel reglementat de Guvern. Chiar şi în situaţiile în care programul de lucru este mai mic de opt ore pe zi, "salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar, potrivit programului legal de lucru aprobat", conform Codului muncii. Prin urmare, firmele care vor încălca aceste reguli riscă să fie amendate.

Noile reglementări au astfel scopul de a încuraja cetăţenii să înceapă şi să ducă la bun sfârşit un program de studii universitare, crescând rata de absolvenţi de învăţământ superior şi micşorând rata părăsirii timpurii a şcolii. Atingerea acestor obiective este imperios necesară, deoarece în cadrul Strategiei Europa 2020, Uniunea Europeană a stabilit două obiective în domeniul educaţiei, şi anume: o proporţie de minimum 40% a absolvenţilor de învăţământ superior în grupa de vârstă 30-34 ani şi o rată a părăsirii timpurii a şcolii de cel mult 10%. Iar conform datelor Eurostat, România se apropie de obiectivul de 26,7%, stabilit pentru 2020 în ceea ce priveşte rata absolvenţilor, aflându-se în momentul de faţă la 26,3%.

Prin datele anterior menţionate, am vrut să accentuez un beneficiu adus de majorarea salariului minim brut pe economie şi prin diferenţierea acestuia pe baza studiilor şi vechimii în muncă. În plus, potrivit Programului de guvernare al Partidului Social Democrat, salariul minim va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmplă în toate ţările dezvoltate din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Italia ş.a. La ritmul mediu de creştere a salariului minim din România din 2005 până în prezent, ajungem la pragul de 1.000 de euro în 2026, iar în 2030 la nivelul de aproximativ de 1.500 de euro.

Aceste modificări ale salariului minim vor afecta aproximativ 1,55 de milioane de români care sunt plătiţi cu salariul minim brut pe economie în baza unui contract de muncă, conform unor date ale Ministerului Muncii.

Prin urmare, prin introducerea acestor creşteri, se arată încă o dată priorităţile partidului din care fac parte, urmărindu-se dezvoltarea României pe termen mediu şi lung.