Dezbateri parlamentare

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Iohannis i-a sfidat din nou pe dizidenţii anticomunişti ţinuţi în puşcărie de procurorul comunist Lazăr"

Klaus Iohannis a ratat ocazia de a-şi dovedi anticomunismul pe care-l afişează ca la paradă, ori de câte ori interesele electorale i-o cer. După întâlnirea de la Cotroceni cu dizidenţii din delegaţia PSD, a refuzat din nou să-l demită pe cel care l-a ajutat să scape de dosarele penale şi să ajungă astfel preşedintele României.

Refuzul preşedintelui, de a semna imediat decretul de revocare a lui Lazăr, îl demască pe cel care se preface că luptă pentru justiţia din România. De fapt, Iohannis organizează o mascaradă de referendum, pe care încearcă să-l folosească, total neconstituţional, în interes politic personal.

Demagogia şi ipocrizia unui preşedinte care nu a făcut nimic bun pentru români şi pentru România, timp de 4 ani şi jumătate, nu mai păcăleşte pe nimeni. Iohannis nu este preşedintele românilor. Este un preşedinte şantajat, este preşedintele noii securităţi şi protectorul torţionarilor!

Cea mai clară dovadă că Iohannis este un preşedinte şantajat, ţinut ostatic de noua securitate, este faptul că la finalul discuţiilor cu delegaţia PSD nu a spus niciun cuvânt despre Lazăr şi despre cererea de revocare pe care i-au adresat-o cei doi foşti deţinuţi politici.

Domnul Iohannis arată de fapt că nu-i pasă! Indiferent câte orori s-au întâmplat şi se vor mai întâmpla, indiferent câte dovezi copleşitoare vor mai apărea, pur şi simplu ele nu există şi nu vor exista pentru preşedinte, pentru că dânsul este de fapt doar o marionetă obligată să-şi joace rolul, să-şi apere protectorul care i-a închis zeci de dosare penale şi să lupte din răsputeri pentru conservarea sistemului ocult de putere şi influenţă în instituţiile de forţă ale statului.

Un referendum pe justiţie ar trebui să includă, în mod obligatoriu, întrebările propuse de foştii dizidenţi politici legate de menţinerea în funcţiile de demnitate publică a foştilor torţionari şi a uneltelor poliţiei politice a lui Ceauşescu.

Preşedintele Iohannis îi jigneşte pe cei doi deţinuţi politici atunci când susţine că PSD se foloseşte de ei. Este inadmisibil să sugerezi că cei doi eroi anticomunişti nu au discernământ, nu au ştiut de ce au venit la Cotroceni şi nu au ştiut ce fac atunci când i-au cerut revocarea procurorului general.

Scuzele, aşa-zis instituţionale, exprimate de Augustin Lazăr faţă de prigoana şi torturarea disidenţilor politici în regimul comunist, sunt perfect inutile şi ipocrite.

De minim bun-simţ era ca Lazăr să-şi anunţe demisia, măcar în ceasul al 12-lea. Abia atunci ar fi dat dovadă, cât de cât, de faptul că înţelege şi regretă grozăviile la care a participat activ, ca agent al regimului şi securităţii politice, în acţiunea programatică de represiune politică.

Degeaba invocă Lazăr justificări similare celor date de nazişti "eu mi-am făcut doar datoria, am aplicat legile momentului, am respectat ordinele". Nimic nu-l spală de ruşinea de a fi fost o unealtă conştientă a totalitarismului comunist, care astăzi, cu tupeu şi cinism nemărginit, vrea, în continuare, să fie Procurorul Şef al României democrate!

Degeaba încearcă Lazăr să ascundă că el însuşi a fost şeful comisiei de eliberări de la sinistra închisoare Aiud şi că, repetat, în mai multe cazuri, a refuzat să redea libertatea la care aveau dreptul deţinuţii încarceraţi politic, pentru că "n-au dat suficiente dovezi de îndreptare".

Lazăr minte şi manipulează când încearcă să bagatelizeze, să reducă la o dimensiune minimă administrativă rolul său funest şi determinant în aceste procese politice. Nicăieri, în nicio ţară civilizată o astfel de atitudine n-ar fi fost tolerată.

Fiecare zi în care preşedintele Iohannis tace şi nu ia atitudine este o ofensă, o sfidare la adresa tuturor celor care au murit pentru dreptate şi adevăr, pentru democraţie şi libertate, este, în fapt, o probă a complicităţii sale cu ideologia şi torţionarii comunişti, în flagrantă contradicţie cu ce declară demagogic.