Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Ioan Balan - declaraţie politică: "Cu trenul se circulă mai repede, mai ieftin şi mai sigur!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Cu trenul se circulă mai repede, mai ieftin şi mai sigur!" Aproape săptămânal ne vin veşti foarte bune cu privire la progresul proiectelor majore din infrastructura rutieră de transporturi din toată ţara: lucrări care avansează mai rapid decât calendarul stabilit iniţial pentru unele proiecte, finalizarea licitaţiilor şi începerea lucrărilor de execuţie pentru alte proiecte care au tergiversat ani de zile, finalizarea studiilor şi a proiectelor pentru autostrăzi, centuri ocolitoare şi drumuri expres, la care nu ne mai aşteptam. Aşadar, Guvernul PNL a reuşit, în anul 2020, în timpul celei mai severe crize sanitare şi economice, să deblocheze toate proiectele majore din infrastructura rutieră de transporturi şi să deschidă calea către dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor istorice ale ţării. Actualul Guvern are sarcina majoră de a menţine acelaşi ritm şi anul acesta, şi în anii următori. Astfel, dorinţa noastră de a avea o infrastructură rapidă şi modernă de transporturi rutiere poată să prindă contur până în anul 2024. Dacă PNL a reuşit să genereze o cale sigură şi corectă pentru construcţia de autostrăzi şi drumuri expres, cred că în perioada imediat următoare ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru găsirea de soluţii financiare şi tehnice, în vederea modernizării reţelei naţionale de căi ferate şi pentru salvarea companiilor naţionale de căi ferate. Cunoaştem cu toţii că o cale ferată modernă, pe care circulă trenuri noi, oferă deplasarea călătorilor mult mai rapid decât pe autostrăzi, mult mai ieftin şi mult mai sigur. Mai mult decât atât, o cale ferată modernă şi rapidă, este prietenă cu mediul, pentru că poluează mult mai puţin, în condiţiile în care preia o parte consistentă din traficul de mărfuri şi de călători, care astăzi se desfăşoară pe cale rutieră. Aşadar, avem atât argumente de eficienţă economică, cât şi argumente în faţa finanţatorilor europeni, care acordă o atenţie sporită şi susţinere financiară proiectelor mai puţin poluante. În ultimul deceniu, transportul feroviar din România a reprezentat bătaia de joc a Guvernelor PSD. Incompetenţii care mâzgăleau harta ţării cu tot felul de poveşti privind infrastructura au dus în prag de faliment companiile naţionale de marfă şi călători, nu au alocat bani nici măcar pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, au închis, sub falsul pretext al eficientizării, zeci de rute feroviare, lăsând zeci de localităţi în izolare. La fel de grav este faptul că o mare parte din infrastructura feroviară şi din materialul rulant a ajuns la fier vechi. Cunoaştem cu toţii ce a reprezentat în trecut transportul feroviar în România şi în ce stadiu de degradare a ajuns astăzi, după atâtea decenii de guvernare socialistă. De aceea, cred cu putere că actualul Guvern are datoria de a demara elaborarea proiectelor şi de a le prioritiza, astfel încât reabilitarea reţelei naţionale feroviare să poată începe chiar din acest an. Resurse financiare sunt disponibile prin Mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă, prin bugetul multianual al UE 2021-2027, prin alte mecanisme de finanţare a infrastructurii, cum este Connecting Europe Facility. Am toată încrederea că actualul Guvern îşi va concentra energiile în acest sens, iar anul 2021 să însemne pentru România punctul de cotitură în refacerea infrastructurii naţionale de transporturi pe calea ferată. |


