Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.106/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.59 | Gheorghe-Eugen Nicolăescu - "Consideraţii despre sistemul educaţional din România"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Săptămâna care a trecut, în plenul Parlamentului au fost dezbătute două moţiuni importante iniţiate de deputaţii şi de senatorii ACL: moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta şi moţiunea simplă care a dorit să îl sancţioneze pe ministrul educaţiei, ministrul în al cărui mandat, pentru prima oară în istoria postdecembristă, elevii claselor I şi a II-a nu au avut manuale în prima zi de şcoală. Dincolo de votul politic al puterii, de respingere a celor două moţiuni ACL, rămâne realitatea tentativelor repetate ale Guvernului Ponta de a suspenda statul de drept. Din păcate, Parlamentul, în loc să îl aducă la realitate pe premierul Victor Ponta, îi încurajează starea de frică devenită o adevărată fobie odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale. Cum putem înţelege altfel precipitarea primului-ministru de a modifica, prin ordonanţe de urgenţă, exact înaintea alegerilor prezidenţiale, legislaţia electorală şi cea a administraţiei publice locale? Ce altceva, dacă nu spaima că va pierde alegerile prezidenţiale îl determină pe Victor Ponta să acorde numeroase pomeni electorale, ştiind că acestea nu pot fi acoperite în realitate? Rămânând în aceeaşi notă, chiar în această săptămână, Guvernul va adopta a doua rectificare bugetară pe 2014 care este evident negativă, în ciuda faptului că premierul Victor Ponta a prezentat-o săptămâna trecută ca pe o rectificare pozitivă. Acelaşi Victor Ponta care prezenta cu puţin timp în urmă recesiunea economică în care a intrat România, ca pe bunăstarea pe care o resimt românii datorită acţiunilor acestui Guvern. Această nouă rectificare bugetară are loc la două luni de la cea precedentă, care a coincis, deloc întâmplător, cu prima lansare electorală a lui Victor Ponta în cursa prezidenţială. Despre un singur capitol al acestei rectificări aş dori să vorbesc în această declaraţie, în calitatea mea de cadru didactic: cel al educaţiei. În timp ce în Parlament puterea respinge moţiunea pe educaţie, la guvern premierul Ponta şi ai săi iau banii de la educaţie şi-i trimit cadou baronilor locali. Cum ar putea România să facă performanţă, când bugetul educaţiei nu atinge nici măcar 4% din PIB? Conform acestui proiect de rectificare bugetară, educaţia va pierde 5,5 milioane de lei. După ce începutul anului şcolar a fost un eşec, dascălii şi elevii vor avea parte de o nouă surpriză pregătită de echipa PSD: se vor tăia banii cu care se puteau plăti căldura din sălile de clasă, naveta sau materialele didactice. Din păcate, cu cel mai mic buget din Europa, funcţionând la limita de avarie, România se află în fruntea tuturor clasamentelor în ce priveşte analfabetismul, abandonul şcolar, dotarea unităţilor de învăţământ, remuneraţia profesorilor. Fără un buget corect, previzibil şi constant, fără resurse umane bine pregătite, fără o educaţie de calitate, fără cercetare la cele mai înalte standarde, nu vom putea asigura bunăstarea generaţiilor viitoare! Fără să se gândească la acestea, PSD a făcut şi continuă să facă mult rău sistemului educaţional românesc: a modificat legea după nevoile clientelei de partid, a împărţit banii celor cu carnet roşu de partid şi a bulversat întregul sistem şi pe beneficiarii acestuia: elevi, părinţi şi dascăli. |



