Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Gheorghe:

"Pierderile insurmontabile ale sistemului de sănătate"

Am afirmat în nenumărate rânduri că instituţiile solide nu sunt făcute nici din cărămidă şi nici din beton armat, ele sunt făcute din oameni. Din oameni bine pregătiţi, din oameni care-şi iubesc meseria, din oameni care pun mai presus de orice vieţile oamenilor. Or, instituţiile fără oameni, oricât de noi sau de dotate ar fi acestea, nu sunt instituţii solide, nu sunt instituţii.

Nu cred că mai este pentru cineva o necunoscută faptul că zilnic din România decid să plece medici, specialişti şi personal auxiliar din sănătate. Unele evaluări ne spun că am pierdut mai mult de douăzeci şi cinci de mii de medici numai în ultimii şapte ani. Alte statistici ne spun că cifrele sunt mult mai mari. Şi de parcă nu ar fi îndeajuns că medicii abandonează sistemul românesc în favoare altor sisteme, tinerii absolvenţi de medicină nici măcar nu se gândesc pentru o clipă să profeseze în România. Când spun acest lucru, mă refer în primul rând la o lipsă gravă de candidaţi pentru posturile scoase la concurs la examenele naţionale de rezidenţiat. Locuri multe, candidaţi foarte puţini, care nu se înscriu pentru că nu-şi mai văd viitorul lor şi al familiilor lor în România.

Salvăm spitale, spun unii, creştem numărul de paturi, redeschidem spitalele din mediul rural, spun alţii fără să spună de unde vor aduce şi resursa umană pe care se vor sprijini aceste spitale.

Exodul medicilor şi al personalului medical din România reprezintă o problemă extrem de gravă, extrem de greu surmontabilă. Câţi dintre noi cunosc orizontul de timp necesar pentru ca un medic să ajungă suficient de bine pregătit pentru a identifica un diagnostic şi a decide de unul singur asupra vieţii pacientului? Cei care cunosc cât de greu se formează un medic, ştiu cât de greu se va compensa acest deficit. Vom avea nevoie de ani mulţi şi de investiţii serioase nu doar în infrastructura spitalicească sau în listele de medicamente compensate, ci în oamenii pe care se sprijină sistemul medical.

Mai mult, România a ajuns ţara în care specializări medicale au început să dispară sau tineri doritori de a se specializa în anumite domenii nu mai există. Când spun acest lucru mă refer la specializarea oncologie pediatrică pusă într-un real pericol în ţara noastră. Dintre specialiştii care mai activează în această specializare, unii au preferat sistemele medicale occidentale, iar cei rămaşi în ţară se apropie cu paşi repezi de vârsta pensionării. Din urmă, tineri specialişti nu vin! Ce vom spune noi, politicieni responsabili, părinţilor acelor copii depistaţi cu astfel de boli incurabile?! Dumneavoastră aveţi răspunsuri?

Ţara mea trebuie să se oprească să mai exporte cea mai scumpă resursă, resursa umană de cea mai bună calitate, pierdere care afectează nu numai sistemul de sănătate, ci şi educaţia, cercetarea, ingineria sau tehnologia comunicaţiilor. Ţara mea trebuie să devină atractivă pentru români, iar acest lucru nu se poate face decât printr-o salarizare adecvată importanţei sociale a muncii atât a medicului, cât şi profesorului, învăţătorului, cercetătorului. România trebuie să redevină ţara în care românii să-şi construiască visurile şi să-şi crească copiii.