Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.59 | Vetuţa Stănescu - declaraţie politică intitulată "România va beneficia de 10 miliarde de euro din PNRR, anul acesta"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"România va beneficia de 10 miliarde de euro din PNRR, anul acesta" Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă şansa istorică pe care România o are în acest moment de a se apropia de dezideratul său actual, acela de a deveni o naţiune asemenea celor occidentale, ţări spre care ne uităm cu admiraţie. Săptămâna aceasta a avut loc întâlnirea Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prima de acest gen după depunerea de către România, pe 31 mai, a primei cereri de plată la Comisia Europeană. Gestionarea celor 30 de miliarde de euro necesită un efort conjugat al tuturor actorilor cu responsabilitate în implementarea proiectelor asumate de România. Respectarea jaloanelor şi termenelor este imperioasă pentru atragerea în integralitate a fondurilor puse la dispoziţia noastră. În momentul acesta, România se află în graficul stabilit, primind deja o prefinanţare de 3,7 miliarde de euro din cei 10 miliarde pe care urmează să îi primească până la sfârşitul acestui an. Discuţiile din cadrul întâlnirii s-au axat asupra procedurilor şi măsurilor asociate depunerii cererii de plată în sumă de aproximativ 3 miliarde de euro, din care aproximativ 2 miliarde de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar circa 1 miliard finanţare sub formă de împrumut. De asemenea, MIPE a transmis ministerelor coordonatoare de reformă şi investiţii forma aprobată de către Comisie a Acordului de tip operaţional, document necesar pentru implementarea PNRR. În contextul planului REPowerEU, care propune un set de acţiuni pentru a economisi energia, a diversifica sursele de aprovizionare şi pentru a accelera tranziţia Europei către o energie curată, Comitetul a analizat comunicarea Comisiei Europene pe acest subiect. Orientările transmise statelor membre detaliază şi explică modalităţile de elaborare a capitolelor dedicate planului REPowerEU, axându-se pe procesul de modificare a planurilor existente. În cadrul reuniunii, a fost prezentată situaţia ghidurilor pentru apelurile de proiecte competitive din PNRR, inclusiv a schemelor de ajutor de stat, pentru 61 din cele 71 de proiecte (85%) fiind stabilite termene de lansare în 2022. Următoarea cerere de plată din partea României va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea 2022 şi include jaloanele şi ţintele care au termen de realizare trimestrele I şi II 2022. Valoarea celei de-a doua cereri este de peste 3,2 miliarde euro, din care 2,14 miliarde euro fonduri nerambursabile şi peste un miliard finanţare sub formă de împrumuturi. Toate aceste date ne arată că România este bine guvernată, că PNL este un partid serios, responsabil, care lucrează numai în interesul cetăţeanului român. Misiunea încredinţată nouă de către români reprezintă o grea responsabilitate, dar demonstrăm zi de zi că ne ridicăm la aşteptările cetăţenilor noştri, iar munca în interesul lor nu se va opri aici. |


