Dezbateri parlamentare

Domnul Nicolae Giugea:

"Fără o capitalizare rapidă a agriculturii, legumele rămân pe câmp şi fructele neculese!"

Marile economii agricole ale Uniunii Europene sunt capitalizate puternic. Fermierii deţin utilaje agricole moderne, logistică şi echipamente performante, iar produsele lor ajung nu numai în magazinele din ţările respective, ci şi pe mesele românilor. Chiar dacă statele dezvoltate dispun de o asemenea capitalizare, agricultura tot are nevoie de forţă de muncă pentru culegerea recoltelor, în special în zona fructelor şi legumelor puternic perisabile. De exemplu, zilele trecute, urmăream o statistică din Italia, ţară cu o agricultură competitivă, cu produse de calitate, care se bazează pe 385 de mii de lucrători străini, aduşi din peste 100 de state ale lumii. Mă întreb, oare de câţi lucrători ar fi avut nevoie fermierii italieni, dacă nu ar fi avut cele mai performate utilaje agricole în realizarea culturilor şi mai ales în culegerea lor? Răspunsul îl cunoaştem cu toţii. Cel puţin de zece ori mai mult.

Este foarte adevărat faptul că unii fermieri din ţara noastră au reuşit, prin eforturi proprii, să investească în tractoare, utilaje, sisteme de sortare şi alte echipamente pentru a produce mai eficient şi pentru a-şi valorifica mai bine producţia. Aceştia sunt, de regulă, fermierii mai mari, care cultivă câteva hectare bune şi care reuşesc, măcar o dată pe an, să îşi îmbogăţească stocul de utilaje cumpărând din străinătate echipamente, de cele mai multe ori deja uzate, pentru că nu au bani pentru unele noi. În cazul fermierilor mici şi mijlocii lucrurile sunt mult mai complicate.

Oricui îi pasă de soarta celor care muncesc în agricultură ar trebui să meargă în livezi sau în câmpie nu doar când se munceşte cultura, ci şi atunci când roadele sunt gata de cules. Cea mai mare problemă pe care o au fermierii noştri este că nu au forţă de muncă disponibilă pentru a culege recolta, pentru că tinerii la sat sunt tot mai puţini şi pentru că la noi cartoful, ceapa sau morcovul se recoltează în continuare cu sapa şi găleata, nu mecanizat.

De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere şi faptul că atractivitatea muncii în agricultura românească este scăzută pentru lucrători, motiv pentru care, nu de puţine ori, cantităţi importante de fructe rămân în pomi şi tone de legume sunt întoarse sub brazda plugului.

Această diagnoză a agriculturii româneşti este cunoscută şi la nivelul Ministerului Agriculturii, însă de acolo nu vine către noi decât o linişte asurzitoare. Am înţeles cu toţii că gălăgioşii din USR au compromis dezvoltarea sistemului de irigaţii prin PNRR. Dar nu am auzit în ultimul an ca Ministerul Agriculturii să lanseze programe curajoase, care pot fi finanţate din fonduri nerambursabile, prin care fermierii români să poată să achiziţioneze elemente de capital care să compenseze deficitul de forţă de muncă din domeniul agricol.

Vreau să cred că nu vom mai traversa încă un an în care Ministerul Agriculturii află de la ştirile TV că e secetă în ţară, că porcii şi păsările ajung la groapa de gunoi, şi nu la rafturi, că fermierii români nu au nici cu cine să culeagă recoltele şi nici unde să le vândă, şi că cei mai mulţi ies în pagubă.