Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.68/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 mai 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.59 | Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică având titlul "Reactivarea Mitropoliei Tomisului - un drept istoric al românilor dobrogeni"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Reactivarea Mitropoliei Tomisului - un drept istoric al românilor dobrogeni" Recent, la Constanţa, în Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", cu ocazia comemorării preotului martir Haralambie Balamace, care, pentru cei care nu ştiu, este un erou al neamului românesc, asasinat de către extremiştii greci pe 23 martie 1914, a fost adoptată o Declaraţie pentru Dobrogea română, prin care se solicită autorităţilor civile şi religioase recunoaşterea Mitropoliei Tomisului, repunerea în drepturile ei istorice şi de jurisdicţie, dar şi înfiinţarea unui Institut de cultură şi civilizaţie dobrogeană, în subordinea Academiei Tomitana, declaraţie pe care o susţin din toată inima, aşa cum ar trebui s-o facem cu toţii! Biserica a fost, dintotdeauna, sinonimă cu fiinţa neamului românesc, cu atât mai mult în Dobrogea, regiune istorică unde, mai înainte decât în restul viitoarelor provincii istorice româneşti, creştinismul s-a confundat cu etnogeneza, iar, ulterior, interculturalitatea zonei şi convieţuirea paşnică a marilor religii monoteiste - creştinismul, islamul şi iudaismul - a demonstrat că această parte a Europei nu este cu nimic mai prejos faţă de restul zonelor multiculturale şi multietnice de pe continent. Din contra. Cu toate acestea, în ciuda toleranţei pe care ne-am manifestat-o de-a lungul secolelor, există o serie de precedente care mă obligă să mă alătur semnatarilor acestei declaraţii şi să vă îndemn şi pe dumneavoastră să o faceţi, oferindu-vă, pe scurt, un singur exemplu definitoriu: istoriografia bulgară emite, continuu, pretenţia asupra faptului că Dobrogea este "leagănul bulgarităţii" - desigur, chiar dacă acum suntem în Uniunea Europeană şi, poate, în viitor vom fi şi în spaţiul Schengen, nu putem trece cu vederea, pur şi simplu, pretenţiile, momentan latente, ale statului de la sud de Dunăre. Să ne amintim că nu au trecut nici măcar o sută de ani de la pierderea Cadrilaterului! În plus, în eparhiile bulgare din Dobrogea de Sud, Biserica Ortodoxă Bulgară a ridicat la rang de mitropolii atât Varna, cât şi Silistra, fără a mai ţine cont de argumente de ordin pastoral, ci urmărind, în mod direct, interesul naţiunii bulgare. În anul 1923, a fost creată Episcopia Constanţei (Tomis) şi această episcopie cuprindea judeţele Constanţa, Ialomiţa, Durostor şi Caliacra. În anul 1949, judeţul Tulcea intră sub jurisdicţia Episcopiei Constanţei. În anul 1950, Episcopia Constanţei este, din nefericire, desfiinţată, iar teritoriul Episcopiei Constanţa este înglobat Episcopiei Dunării de Jos, episcopie care va deveni cunoscută sub denumirea de Arhiepiscopia Tomisului şi a Dunării de Jos, în 1975. În 12 februarie 1990, Arhiepiscopia Tomisului şi a Dunării de Jos va fi împărţită în două arhiepiscopii, şi anume, Arhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Dunării de Jos. Arhiepiscopia Tomisului acoperea întreaga Dobrogea. În 15 aprilie 2004, a fost înfiinţată, în partea de nord a Dobrogei, Eparhia Tulcea. Se ştie că, în 1950, Episcopia Constanţei este desfiinţată, sub presiune sovietică, teritoriul ei canonic fiind remis episcopiei Dunării de Jos, cu sediul la Galaţi. Repetăm - în 1990 are loc reactivarea eparhiei bisericeşti a Dobrogei cu titulatura de Arhiepiscopia Tomisului, având în componenţă Tulcea şi Constanţa. În 2004, este înfiinţată episcopia Tulcei, însă, printr-o întâmplare nepotrivită contextului istoric, ea a fost trecută direct în subordinea Mitropoliei Munteniei, cu sediul în Bucureşti şi, ca urmare a acestui fapt, din jurisdicţia canonică originală a eparhiei Tomisului, care însuma cele cinci judeţe, anume Constanţa, Ialomiţa, Durostor, Caliacra şi Tulcea, astăzi, Arhiepiscopia Tomisului mai are doar judeţul Constanţa... Trebuie să susţinem, împreună, repunerea în drept a Mitropoliei Tomisului de către autorităţile noastre civile şi bisericeşti, pentru că acest lucru va contribui, în mod excepţional, la consolidarea suveranităţii naţionale în Dobrogea, precum şi la menţinerea unui echilibru faţă de regiunea Cadrilaterului din Bulgaria de azi, în care există două mitropolii, la Varna şi la Silistra, dintre care ultima a fost reactivată în anul 2003! De asemenea, iniţiativa unică a Arhiepiscopiei Tomisului de a înfiinţa primul Institut de rang academic destinat studierii şi valorificării incomensurabilei moşteniri a spaţiului de cultură şi de civilizaţie dobrogeană, în folosul imediat al ţării şi al Bisericii naţionale, institut subordonat "Academiei Tomitana", este, iarăşi, un demers necesar, care ar trebui susţinut necondiţionat, atât de eşichierul politic, cât şi de cel ecleziastic! Din păcate, nimeni nu poate să ne explice, astăzi, de ce înfiinţarea unui institut de istorie, cultură şi civilizaţie dobrogeană, aflat în subordinea Academiei Tomitana, care, alături de mitropolia Tomisului, ar deveni, în scurt timp, un real vector de păstrare şi de promovare a independenţei, suveranităţii, unităţii şi a caracterului naţional al României, nu este susţinută! În concluzie, reiau invitaţia pe care v-am adresat-o şi vă invit să vă alăturaţi demersurilor începute în luna martie a acestui an pentru ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la vechiul său rang de Mitropolie, cu redobândirea jurisdicţiei sale originale asupra judeţelor Ialomiţa, Tulcea şi Constanţa. Aşa să ne ajute Dumnezeu! |


