Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop. Va urma doamna Iulia Pataki.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Patru ani de privaţiuni contra 30 de zile de promisiuni"

Poate, mai mult ca oricând, apropierea alegerilor locale şi generale din acest an este un prilej de evocare a originalităţii democraţiei româneşti. Politicienii îşi aduc aminte de cetăţean cu câteva zeci de zile înaintea introducerii buletinului de vot în urnă, după cum cetăţenii observă tot mai mult că, între două cicluri electorale, nu se întâmplă mare lucru pentru ei sau în nici într-un caz ceva bun.

De regulă, se întâmplă ceva bun numai pentru cei aflaţi la putere, iar tot ceea ce trebuie să radieze către cetăţean, pentru că democraţia spune că se guvernează pentru ei şi în numele lor, este direcţionat către clientela politică reprezentând o minusculă fracţiune a cetăţenilor.

Cu o duminică înainte de lansarea actualei campanii electorale pentru alegerile locale, am fost surprins să văd că brusc s-au găsit banii necesari pentru trasarea benzilor de circulaţie pe stărzile Bucureştiului, că, într-un week-end de odihnă, alei şi străduţe între blocuri, uitate de decenii şi tot de atâta timp necurăţate, erau asfaltate cu sârg, dar şi de mântuială. În general, peste tot încercarea celor aleşi ca pe ultima sută de metri să dea o pojghiţă subţire şi nedurabilă de civilizare a capitalei.

Totuşi, este de râs că, într-un sens giratoriu extrem de poluat, lângă Piaţa Sudului, cineva a avut ideea de a pune bănci cu nemiluita, probabil pentru cei cu prescriţie de a inhala praful şi poluarea oraşului într-o zonă de maximă concentrare. Şi toate acestea într-un sens giratoriu, pentru a putea fi văzute ostentativ. În schimb, în cartierele mărginaşe şi ce a lăsat regimul Ceauşescu s-a degradat, în perioada tranziţiei spre europenizare. Acolo arată totul încremenit ca acum 50 de ani.

După încă o săptămână, la capetele geografice ale acestor realizări de peste noapte, au apărut afişele cu feţele radiante ale actualilor primari de sector, cu deviza să "continuăm împreună".

M-am întrebat ce ar putea fi de continuat. Starea de lucruri jalnică, pentru majoritatea cetăţenilor din capitală, fără apă curentă şi canalizare, cu străzi cel mult pietruite acum 50 de ani şi pline de praf? Amăgirea de o clipă a unei asfaltări spălată de prima ploaie şi distrusă de primul îngheţ? Extinderea asistenţei sociale până la atingerea demnităţii în faţa neputinţei de a-ţi plăti întreţinerea? Să continuăm creşterea numărului cetăţenilor care nu mai vor să vină la vot? Să continuăm ciclicitatea a 4 ani de privaţiuni, cu 60 - 75 de zile la fiecare 4 ani cu promisiuni?

Ce se întâmplă astăzi este rezultatul unui proces mai îndelungat, care demonstrează doar tangenţialitatea clasei politice cu cetăţeanul numai la momentele de posibilă remandatare, pentru a continua ceea ce este rău pentru cetăţeni, şi nu contopirea acesteia cu interesele generale ale electoratului.

Cetăţeanul comun a fost adus la limita existenţei sale materiale: să-şi permită să mănânce, să poată să-şi cumpere câteva medicamente şi să-şi reducă voluntar accesul la utilităţi.

Acest ciclu de 4 ani de privaţiuni contra a 30 de zile de promisiuni l-a adus pe cetăţean în postura de a nu mai putea reacţiona şi chiar de a nu mai fi interesat în idei noi sau de a contribui la o viziune, ceea ce echivalează cu renunţarea la speranţă.

Nu cred că sarcina noastră este de a avea cetăţeni dominaţi de apatie. Dar poate şi ei nu înţeleg că, plătind 4 ani impozite, doar în 30 de zile văd că ceva superficial, subţire şi fals sclipitor li se întoarce, iar cât durează pentru ei şi urbe se ştie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.