|
Domnul Ioan Munteanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Pro sau contra". După ce proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie a fost deja votat în Senat, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat cu o sătămână dezbaterea pentru a se informa asupra conţinutului şi a şti ce trebuie exact să voteze. Despre ce este vorba? În perioada decembrie '90 - octombrie 2002, potrivit Legii nr. 26/1990, oficiile Registrului comerţului erau organizate şi funcţionau pe lângă Camera de comerţ şi industrie, iar oficiul naţional al Registrului comerţului pe lângă Camera de comerţ şi industrie a României şi a municipiului Bucureşti. În aceste condiţii, taxele percepute reprezentau, subliniez, venit la bugetul Camerelor de comerţ şi industrie pe lângă care erau organizate. Camerele de comerţ şi industrie teritoriale nu erau subordonate Camerei de comerţ şi industrie a României. În consecinţă Oficiul naţional al Registrului comerţului care funcţiona pe lângă Camera României nu şi-a putut îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea nr. 26/1990 referitor la structura organizatorică, dimensionarea numărului de personal, aplicarea unitară a normelor, stabilirea unitară a taxelor şi tarifelor cât şi a normelor de funcţionare interioară. La data de 11 octombrie 2002, Oficiul naţional al Registrului comerţului trece în subordinea Ministerului Justiţiei. Drept urmare, Oficiul naţional al Registrului comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, este finanţată integral din venituri proprii, are patrimoniu propriu, autonomie funcţională şi de decizie, iar serviciul public de ţinere a registrelor este prestat în mod unitar la nivelul întregii ţări. Cât priveşte activitatea acestui serviciu public de interes naţional, este de subliniat încă un detaliu important. În majoritatea ţărilor din cadrul Uniunii Europene, ca şi în majoritatea ţărilor dezvoltate este organizat ca instituţie cu autonomie funcţională şi decizională aflat în subordinea unui minister: în 18 ţări sub autoritatea Ministerului Justiţiei, în 16 ţări sub autoritatea unui minister, iar în 3 ţări Camera de comerţ şi industrie este în subordinea Guvernului sau a administraţiei publice. Doar în două ţări, Italia şi Olanda, lucrurile nu stau aşa. Cum se pune problema acestei propuneri de lege în Parlamentul României? O parte din parlamentarii din Coaliţia majoritară dar şi mulţi de la PSD şi de la PRM au susţinut propunerea ministrului Monica Macovei, şi anume ca Oficiul Registrului comerţului să rămână la Ministerul Justiţiei, dar, în programul de guvernare, Alianţa a promis retransmiterea Registrului comerţului la Camera de comerţ şi industrie, iar PNL a elaborat Proiectul Legii Camerelor de comerţ şi industrie care a fost deja votat de către Senat. În ceea ce mă priveşte, susţin rămânerea Registrului comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei cu două argumente care ţin atât de logică cât şi de bun simţ: - Registrul comerţului a trecut la Ministerul Justiţiei în timpul guvernării PSD, iar avantajele constatate dovedesc fără tăgadă că multe decizii din perioada 2000-2004 au fost luate pentru binele ţării şi în conformitate cu legislaţia din Uniunea Europeană.
- Al doilea argument, dacă mai era nevoie, ţine de latura financiară. În situaţia de acum şi care n-are rost să fie schimbată, banii se duc la bugetul ţării, aproximativ 16-20 de milioane de euro annual, în timp ce, în varianta liberală, ei se regăsesc în buzunarele unor persoane care deţin puterea în cadrul Camerelor de comerţ.
Deci, resping proiectul de lege propus de către colegii noştri. Mulţumesc.
|