Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Marius Dugulescu.

Între timp, am mai primit două solicitări pentru luări de cuvânt.

Se pregătesc pentru a ne adresa câteva cuvinte domnul deputat Aurel Vainer şi domnul senator Marian Rasaliu.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari,

Dragi revoluţionari şi reprezentanţi ai acestora,

Ca deputat de Timişoara, este o onoare să mă aflu azi în faţa dumneavoastră şi să am privilegiul de a lua cuvântul într-un cadru atât de special.

Într-adevăr, ne aflăm într-un moment solemn în care nu doar revoluţia este celebrată, ci şi democraţia, drepturile omului şi, nu în ultimul rând, eroii căzuţi şi necăzuţi ai revoluţiei din toată ţara.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva gânduri despre revoluţia de la Timişoara, fără a mai reaminti cursul evenimentelor petrecute pe 15-22 decembrie 1989, gânduri care mă copleşesc de emoţie.

Aceste sentimente plenare, pe care aş dori să le împărtăşesc cu dumneavoastră, izvorăsc din experienţa personală pe care am trăit-o copil fiind şi făcând parte din cei peste 100.000 de timişoreni adunaţi în Piaţa Operei din Timişoara.

În acele zile dificile, când stabilitatea naţională, politică şi morală a fost zdruncinată cumplit, am fost martorul unor evenimente care au schimbat pentru totdeauna soarta României.

Faţă de restul manifestaţiilor care au condus la schimbarea regimurilor dictatoriale din estul Europei, revoluţia de la Timişoara a avut un caracter special tocmai datorită faptului că germenii de conflict nu au fost de tip ideologic, ci compasional-solidar.

Revoluţia de la Timişoara, prima manifestare de protest care a dat tonul singurei revoluţii sângeroase din estul Europei, în mod paradoxal nu s-a născut din abisala ură, ci din scârba faţă de opresiunea şi înjosirea umană din partea unui regim demonic.

Într-un cadru apăsător, istoria României moderne avea să prindă contur odată cu redescoperirea idealurilor moralcreştine de către naţiunea română, iar întreaga comunitate creştină din România a jucat un rol determinant în această tranziţie etică de identitate.

An de an, după decembrie 1989, toţi românii ne pregătim să întâmpinăm sărbătoarea creştinească a naşterii Domnului Iisus Hristos, dar, de fiecare dată, mai înainte de a purta haine de sărbătoare, trebuie să purtăm haine de doliu, comemorând eroii şi victoria Revoluţiei române, eveniment de cotitură în istoria ţării noastre, fără de care, cu siguranţă, nu puteam fi noi, astăzi, aici.

Sunt convins că, pentru majoritatea celor prezenţi aici, şi nu numai, scandările: "Jos comunismul!", "Libertate!", "Jos Ceauşescu!", "Există Dumnezeu!", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!" răsună şi acum, după 20 de ani, în suflete şi în inimi.

Acestea şi altele asemenea lor au răsunat din piepturile a mii de români care au avut curajul să demonstreze pe străzi, sub ameninţarea armelor, cerând răsturnarea sistemului diabolic construit în 50 de ani de comunism.

Timp de şase zile, timişorenii au luptat singuri împotriva aparatului de represiune comunist, neîncetând să spere, învingând teama, crezând în libertate şi demnitate, crez pentru care mulţi au plătit cu viaţa.

În urma măsurilor represive luate împotriva demonstranţilor, pe străzile Timişoarei au murit 112 persoane, 392 persoane au fost rănite, iar 978 arestate.

Este datoria noastră, a tuturor, să prezentăm generaţiilor care vin, tinerilor, grotescul situaţiei existente în România înainte de revoluţie, pentru a înţelege mai bine grozăvia trăită de timişoreni în acele zile de decembrie: cultul personalităţii atinsese cote incredibile, cultura prezentă în mass-media se întrecea în ode închinate conducătorului iubit şi se limita la atât; ţara se pretindea republică, dar se făceau paşi hotărâţi pentru instaurarea unei dinastii; se anunţau producţii record în toate domeniile, dar oamenii stăteau la coadă pentru lucruri de strictă necesitate; se vorbea mereu de libertate şi democraţie, dar singura libertate era aceea de a lăuda conducerea de partid şi de stat; căile de promovare socială erau minciuna şi slugărnicia faţă de "familia domnitoare" şi acoliţii săi.

Decembrie 1989 a fost momentul în care poporul român şi-a regăsit demnitatea, a arătat lumii că nu este un popor învins, momentul în care întreg mapamondul a vorbit cu admiraţie despre România.

Suntem obligaţi să nu uităm niciodată că am ieşit în stradă în decembrie 1989 pentru recâştigarea drepturilor fundamentale ale omului şi construirea unei societăţi democratice care să garanteze respectarea acestor drepturi.

Suntem obligaţi să păstrăm veşnic vie amintirea celor ce au plătit cu viaţa libertatea noastră.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, În mare măsură, depinde de noi să realizăm tot ce am visat în decembrie 1989.

Avem libertate, trebuie să o apărăm şi să învăţăm să o folosim!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc, domnule deputat.