Dezbateri parlamentare

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Daţi-mi voie să citesc distinşii mei colegi din Partidul Naţional Liberal care au depus în scris declaraţiile politice, înainte de a-i da cuvântul domnului Mircea Irimescu: domnul Teodor Atanasiu, domnul Marin Almăjanu, domnul George Dumitrică, domnul Mihai Donţu, domnul Dominic Andrei Gerea, domnul Călin Potor, domnul Viorel Palaşcă, domnul Liviu Bogdan Ciucă, domnul Mihăiţă Calimente a citit, domnul Dan Bordeianu, domnul Cristian Buican, domnul Vasile Berci, domnul Horea Uioreanu, domnul Gheorghe-Mirel Taloş, domnul Sorinel Gigel Ştirbu, domnul Virgil Pop, domnul Dan-Ştefan Motreanu, domnul Viorel Buda, doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, domnul Bogdan Radu Ţîmpău, doamna Lucia- Ana Varga, domnul Titi Holban, doamna Mariana Câmpeanu şi domnul Relu Fenechiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Irimescu:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa!

"Ocrotirea limbii"

Stimaţi colegi,

A trecut, fără prea multe comentarii, votul din Camera Deputaţilor la proiectul legislativ care, cu intenţia de a proteja limba română, propunea dublarea filmelor artistice difuzate prin televiziuni. Rezultatul covârşitor de respingere a fost influenţat de luările de poziţie publice în care s-a criticat sever iniţiativa legislativă. Din păcate, dezbaterile parlamentare pe acest important subiect au fost inconsistente, mai degrabă fugitive.

Problema ocrotirii limbilor naţionale a fost adusă adesea în atenţia publică, în mai toate ţările europene, uneori ajungându-se la reglementări cu efecte discutabile. În ultimele două decenii, şi în cadrul forului legislativ de la Bucureşti s-a încercat adoptarea unor decizii de limitare a utilizării unor expresii în limba engleză în viaţa publică românească. Efectul a fost, cum era de aşteptat, nul.

Departe de mine gândul că astfel de probleme se rezolvă prin legi şi că România ar trebui să-şi elimine problemele de ocrotire a valorilor naţionale prin izolare, de altfel, imposibilă, şi prin limitarea folosirii pe teritoriul ţării a unor limbi străine. Dimpotrivă, cunoaşterea limbilor străine de largă circulaţie este o urgentă necesitate pentru cetăţenii României. Pentru cine a trăit, în ţară sau în străinătate, momente de umilinţă create de imposibilitatea de a comunica în limba engleză afirmaţia nu are nevoie de nicio explicaţie. Puşi în situaţia de a-şi câştiga existenţa sau de a studia în străinătate, de a munci la societăţi cu capital străin din ţară sau la societăţi comerciale indigene care fac export, tinerii ţării, şi nu numai ei!, trebuie să cunoască limbi străine. Este datoria statului să asigure cetăţenilor săi condiţii de a deprinde, nu numai în şcoală, cunoştinţe din limbile şi culturile altor popoare, mai ales ale celor cu rol primordial în lumea contemporană.

Şi totuşi, chiar în aceste condiţii, n-ar strica ca şi legislativul României, prin oamenii politici care-l compun, să se aplece cu măsură şi seriozitate, aşa cum fac forurile legislative ale altor ţări europene în cazurile limbilor lor naţionale, asupra problemelor cu care se confruntă limba oficială a statului în această perioadă de dezvoltare fără precedent a mijloacelor de circulaţie a informaţiilor. Atâta vreme cât instituţiile specializate în monitorizarea emisiunilor de televiziune detectează zilnic enorm de multe încălcări ale regulilor gramaticale, când presa scrisă este plină şi de greşeli de limbă, când cărţile nu mai trec prin filtrul competent al redactorului de editură, trebuie să luăm act că lucrurile nu stau tocmai bine cu folosirea limbii române şi se impune să punem şi noi umărul la îmbunătăţirea situaţiei.

Să nu mi se spună că această chestiune este exclusiv apanajul specialiştilor. Într-un fel suntem şi noi specialişti şi este necesară şi contribuţia noastră. Pentru a nu părea că discuţia este doar teoretică, fac trei propuneri ce ar putea fi puse imediat în practică.

Primul lucru ar fi urgenta corectare a felului în care folosim limba română la locul nostru de muncă şi, mai ales, atunci când ne adresăm prin intermediul canalelor de radio şi televiziune. Să ne autocenzurăm nu numai relativ la conţinutul comunicărilor noastre, dar şi la felul în care vorbim. Verde-n faţă, unii oameni politici, din motive exclusiv lingvistice, ar trebui să-şi caute alte locuri în care să-şi ofere disponibilităţile de face binele public decât platourile de televiziune.

Apoi, ar trebui să apelăm la specialişti pentru a crea un mecanism eficient de descurajare a proliferării greşelilor de exprimare în mijloacele media româneşti, principala cale de propagare a formelor de mutilare a limbii noastre.

Să nu ne zgârcim atunci când alocăm fondurile necesare funcţionării eficiente a instituţiilor cu atribuţii în cercetarea, dezvoltarea, promovarea şi ocrotirea limbii române.

A treia măsură ar viza impunerea unei noi laturi la controlul parlamentar asupra Guvernului României. Toate acţiunile guvernamentale, de la domeniul şcolar la promovarea turismului, trebuie să aibă în vedere şi ocrotirea limbii române. Se pare că astăzi asta-i ultima problemă din şirul celor ce preocupă executivul de la Bucureşti. Atunci când promovezi pe bani publici, prin mijloace radio-tv în România, obiective turistice autohtone şi foloseşti, inutil şi forţat, expresii într-o limbă străină, se vede că nu-ţi pasă de limba poporului pe care-l reprezinţi.

Pentru a cunoaşte Timişoara, Braşovul, Clujul sau Sighişoara, suntem îndemnaţi zilnic de către o autoritate publică, la postul naţional de radio, să evadăm într-un "city break". N-ar strica să evadăm în normalitate şi să acordăm respectul cuvenit limbii române.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.