Dezbateri parlamentare

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Combaterea evaziunii fiscale în Uniunea Europeană"

Observaţi cum declaraţia mea politică de astăzi este denumită identic cu o temă foarte importantă ce va fi abordată în cadrul Consiliului European din 22 mai. Fără îndoială viitorul economico-financiar la României şi al Uniunii Europene va fi, dacă nu decis, cel puţin influenţat de deciziile pe care şefii statelor europene le iau în întâlnirea de mâine.

Creşterea ratei de colectare a taxelor şi implementarea acquis-ului comunitar în materie de finanţe sunt obiective pe care România trebuie să şi le asume şi pe care Ministerul finanţelor şi ministrul delegat pentru buget au nevoie să le atingă în cel mai scurt timp posibil. Evaziunea fiscală se află la rang de normalitate în România. Sistemul economico-financiar actual permite proliferarea acestui fenomen care văduveşte statul de fonduri şi dacă ne întrebăm de ce înfloreşte economia neagră în timp ce veniturile declarate ale angajaţilor din România s-ar zice că se află în creştere, răspunsul este simplu. Rigiditatea cu care sistemul de taxare funcţionează în România obligă agenţii economici, numai pentru a supravieţui pe piaţă, să hrănească economia neagră sau gri, să facă evaziune fiscală sau să întârzie cu plata taxelor către stat.

Relaxarea fiscală de care s-a tot vorbit după depăşirea momentului şi efectelor adiacente, momentului tăierii veniturilor bugetarilor şi pensionarilor, a trecut în tăcere. De altfel, ceea ce putem să observăm este faptul că austeritatea nu numai că este în curs de a continua, dar pot să declar responsabil că suntem în pericol să ajungem mai rău decât eram acum 3 ani.

nu este un secret faptul că guvernul USL a declanşat o politică economică bazată pe suprataxare. Dacă cineva nu este de acord cu ceea ce spun, vă invit să urmăriţi cu atenţie cele peste 20 de taxe noi sau majorate de către guvernul USL în doar un an de guvernare. Pornind de la impozitul pe venitul microînterprinderilor sau, altfel spus, impozitul pe pierdere şi până la reintroducerea impozitului forfetar pentru firme care desfăşoară activităţi în domeniul turismului, ne confruntăm cu măsuri care în loc să crească veniturile la bugetul statului vor face în aşa fel încât agenţii economici ori să îşi înceteze activitatea, rezultând zero bani la buget, ori să nu îşi declare veniturile, rezultând, din nou, zero bani la buget. Din orice perspectivă am privi lucrurile viitorul fiscal al României este incert.

Incertitudinea şi lipsa de predictibilitate este la ordinea zilei. Un singur exemplu concludent: în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, acum două săptămâni am aprobat Ordonanţa simplă nr. 8 din 2013 având ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal. Săptămâna aceasta, din nou, pe ordinea de zi a comisiei apare o altă ordonanţă, ce-i drept mult mai veche, din 2010, deci cu efecte de mult consumate, care modifică de asemenea Codul fiscal. Ce poate înţelege un operator economic din strategia fiscală a unei ţări ca România când în decurs de două săptămâni putem modifica de două ori nivelul accizelor la băuturi sau alte substanţe? Unde este predictibilitatea pieţei când noi nu suntem în stare să unificăm într-un singur act normativ toate modificările aduse Legii nr.571 în minim o legislatură de 4 ani.

Am divagat puţin de la subiect, deşi problemele pe care le-am menţionat mai devreme sunt, în opinia mea, sursele evaziunii fiscale din România. Totuşi trebuie să ţinem cont de faptul că ne aflăm pe ultimele locuri în UE în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale. Nu pot, din punctul meu de vedere, să plasez responsabilitatea pentru această stare unui singur guvern sau unei singure formaţiuni politice. Din fericire, partidul pe care eu îl reprezint astăzi în Parlament este singurul din sfera politică ce nu poate fi acuzat de incompetenţă la guvernare din simplul fapt că nici un membru PP-DD nu a ocupat vreodată o funcţie în guvern. Restul formaţiunilor politice sunt în egală măsură responsabile de starea în care se află fiscalitatea şi evaziunea fiscală în România. Acest fapt se datorează lipsei de viziune şi poate uneori de competenţă, dar mai ales se datorează lipsei de comunicare.

Am crezut, şi asta poate se datorează unei uşoare naivităţi pe care mi-o asum, că guvernarea actuală va avea canalele de comunicare deschise când vine vorba de reprezentarea României în organismele de control al UE. Am crezut, în parte datorită faptului că actuala guvernare a criticat aspru legitimitatea preşedintelui, în reprezentarea României la Consiliul European, că acum va fi diferit. Am crezul că premierul şi echipa care îl va însoţi la Bruxelles, mâine, va veni în faţa Parlamentului sau măcar în faţa comisiilor de specialitate din Parlament, unde sunt reprezentanţi ai tuturor partidelor politice şi ai grupului minorităţilor naţionale, şi va cere un mandat de reprezentare bazat pe un program bine pus la punct pe care şi noi l-am fi putut îmbunătăţi.

Dacă acest lucru pe care, repet, actuala guvernare, la un moment dat, şi l-a dorit din partea preşedintelui republicii noaste, s-ar fi întâmplat, reprezentanţii opoziţiei ar fi reuşit să îi comunice premierului câteva sugestii referitoare la evaziunea fiscală. I-aş fi spus domnului Ponta că prevenirea evaziunii fiscale este mai eficientă decât combaterea acesteia. I-aş fi comunicat că înăsprirea pedepselor nu este o soluţie şi că eficientizarea controlului va avea rezultate mai bune.

În opinia mea, sunt trei paşi pe care România trebuie cu maximă urgenţă să îi introducă în normele de funcţionare a sistemului fiscal. În primul rând trebuie să simplificăm procedurile în aşa fel încât să fim aproape de cetăţean. În cel de-al doilea rând trebuie să informăm foarte bine şi foarte eficient contribuabilul, poate implementarea unui program de educaţie fiscală în şcoli nu ar fi o idee atât de rea, şi în cel de-al treilea rând trebuie să dăm oamenilor ocazia de a fi cinstiţi prin aplicarea de stimulente, cum ar fi reduceri de taxe sau reducerea penalităţilor când acesta trebuie să îşi achite dările către stat.

Aceste trei măsuri complementare pot face diferenţa între un sistem care funcţionează după reguli confuze care dau curs abuzului din partea autorităţilor fiscale şi un sistem bazat pe reguli clare, implementate în timp şi deprinse deopotrivă de contribuabili şi autorităţi. Educaţia fiscală este o componentă importantă de care România are cu siguranţă nevoie, dar cred că poate fi un subiect de interes pentru întreaga Uniune Europeană. Mi-ar plăcea ca la reuniunea Consiliului European să se abordeze astfel de teme în interesul României şi nu pot decât să sper că Guvernul şi Preşedinţia vor aborda tematica aceasta chiar dacă opiniile noastre ale reprezentanţilor cetăţenilor în Parlament nu au fost nici de această dată ascultate.