Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Eugen Tomac - semnalarea unei situaţii grave, lipsa vaccinurilor în România; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
În urmă cu puţin timp, atrăgeam atenţia, o dată în plus, asupra gravităţii situaţiei privind lipsa vaccinurilor în România. De la ultimul apel şi până astăzi, lucrurile s-au înrăutăţit! În perioada 14 - 18 mai au fost raportate 335 de cazuri nou confirmate în Bucureşti şi în 25 de judeţe. Bilanţul victimelor la acest moment, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, este unul alarmant - vorbim de 54 de copii morţi şi peste 13.326 de cazuri de îmbolnăviri. Prin interpelarea pe care am adresat-o Ministerului Sănătăţii, pe acest subiect, am solicitat să mi se comunice care este, în mod real, situaţia privind aprovizionarea şi distribuţia vaccinului ROR în toată ţara, având în vedere declaraţiile pe acest subiect absolut îngrijorător din ultima vreme. Valeria Herdea, medic pediatru, a afirmat următoarele: "Din păcate, există şi sincope în aprovizionarea vaccinală, avem semnale din teritoriu, de la Cluj, că lipseşte vaccinul ROR, că lipseşte peste tot vaccinul ADACEL". Mai mult, consider că se impune comunicarea, în mod oficial, a măsurilor elaborate la nivelul Ministerului Sănătăţii, care vizează soluţionarea acestei crize, luând în calcul faptul că măsurile de până acum s-au dovedit a fi ineficiente şi, deopotrivă, insuficiente. Sunt profund revoltat pe acest subiect, din două motive. Primul: pentru că este, în opinia mea, inadmisibil că subiectul reprezintă, încă, o problemă majoră, în condiţiile în care criza vaccinului ROR, antirujeolă, a început în urmă cu un an de zile. Mai mult, ea riscă să se extindă. Nu există nicio scuză, nu poate fi invocat niciun motiv pentru care situaţia continuă să fie şi astăzi atât de gravă. Al doilea motiv se referă la liniştea din jurul acestui subiect. Dezbaterile ar trebui, în primul rând, să fie, apoi ele ar trebui să fie aprinse, să fie dure, să se audă în toată societatea. Îi pasă cuiva de faptul că, în anul 2018, ne confruntăm de mai bine de un an cu o astfel de criză, care, pe lângă faptul că pare a fi un subiect facultativ şi prea puţin important, lipsind aproape cu desăvârşire de pe scena publică, nu îşi găseşte rezolvarea? Sunt profund indignat de faptul că domeniul sănătăţii continuă să fie tratat în mod atât de superficial, priorităţile coaliţiei de guvernare fiind cu totul şi cu totul altele. Sunt indignat de faptul că abia în momentul în care se ajunge la adevărate tragedii, se acordă atenţie domeniului sănătăţii. Abia atunci, din pricina presiunii publice, există un aparent interes din partea celor aflaţi la guvernare, care se stinge odată cu furia de moment a cetăţenilor, scârbiţi şi ei de tot ce se-ntâmplă, pe bună dreptate. Restul, doar promisiuni deşarte. Când vor reprezenta cetăţenii din România o prioritate? |


