Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.188/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Theodora Şotcan - declaraţie politică "PSD este şi va rămâne partidul dumneavoastră!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"PSD este şi va rămâne partidul dumneavoastră!" Ne apropiem cu paşi repezi de momentul în care vom împlini doi ani de guvernare a Partidului Social Democrat, doi ani de la alegerile din toamna lui 2016, în care PSD a fost singurul partid capabil să vă prezinte dumneavoastră, cetăţenilor acestei ţări, un Program de guvernare serios, credibil, argumentat şi bine ancorat în realitate, un program care ar fi fost cel mai bun din acea campanie chiar şi în cazul în care celelalte partide ar fi avut, la rândul lor, aşa ceva. Din păcate pentru dumnealor, nu a fost cazul, iar dumneavoastră i-aţi sancţionat în consecinţă! De atunci, însă, partidul nostru este ţinta eforturilor adversarilor politici de a-l decredibiliza şi de a vă induce dumneavoastră, alegătorilor, ideea că în această perioadă nu s-a realizat suficient din ceea ce am promis, sau că ceea ce s-a realizat nu este necesar sau oportun. De asemenea, aceleaşi trompete, de cele mai multe ori ascunse în spatele unor false identităţi - de ce şi-ar ascunde cineva adevărata identitate, atunci când spune adevărul?! încearcă să inducă ideea că Partidul Social Democrat este vinovat pentru toate neajunsurile României actuale. Dragi cetăţeni, mă adresez dumneavoastră, pentru că dumneavoastră cunoaşteţi cel mai bine realitatea pe care o trăiţi. Suntem noi, social-democraţii, cei care v-am tăiat salariile, nu cu mult timp în urmă? Suntem noi cei care v-am redus pensiile? Suntem noi cei care am construit parcuri la marginea satelor, săli de sport în comune locuite doar de persoane în vârstă sau terenuri de fotbal în pantă? Nu, nu suntem noi aceia, ci tocmai cei care astăzi aruncă în noi cu pietre, dar uită complet să ne spună ce făceau şi în jurul cui se aflau în cei mai trişti ani ai României moderne. Dar, pentru că suntem la guvernare şi este de datoria noastră să explicăm ce am făcut atât pentru cetăţenii care ne-au acordat încrederea lor, cât şi pentru cei care ne-au privit cu neîncredere, daţi-mi voie să încep cu domeniul în care am cea mai mare experienţă, educaţia. Ne-am angajat, prin Programul de guvernare, să adoptăm câteva seturi principale de măsuri, cum ar fi, printre altele: Pachetul social garantat pentru educaţie; Dezvoltarea sistemului de educaţie timpurie; Programe de antreprenoriat de la şcoala primară până la universităţi; Profesori motivaţi şi bine pregătiţi; Cadre didactice şi cercetători de vârf; Creşterea participării la educaţie de calitate, de la creşă, până la absolvirea unei forme de învăţământ care să asigure acces pe piaţa muncii sau tranziţia către învăţământul universitar; Accesul egal la învăţământ de calitate şi incluziv la nivel preuniversitar. Ce am făcut? Am adoptat Legea prin care elevii din clasele primare vor putea primi suplimente alimentare constând în miere polifloră, provenită din surse locale. Sperăm că şi domnul preşedinte Iohannis se va gândi, de data aceasta, la copii şi va promulga legea în cauză. Tot Guvernul PSD a semnat contractele de finanţare pentru Programele "Bani de liceu" şi "Bursa profesională", prin care va permite susţinerea şi continuarea acestui program şi majorarea sumelor oferite. De asemenea, au devenit disponibile creditele acordate prin Programul "Investeşte în tine", prin care tinerii cu vârsta între 16 şi 26 de ani vor putea accesa un credit de până la 40.000 de lei, iar cei cu vârste între 26 şi 55 de ani, de până la 35.000 de lei. Am suplimentat numărul posturilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat în anul şcolar 2018-2019, în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti, cu 1.336 posturi. Ne-am angajat să majorăm, începând cu anul 2019, salariile profesorilor, astfel încât aceştia să se bucure de un trai decent şi de respectul cuvenit din partea societăţii. Am reînceput organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor din învăţământul universitar şi am transparentizat procedura aferentă. Am modificat Legea privind ucenicia la locul de muncă, astfel încât persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care au cel puţin studii primare, să poată fi cuprinse în programele de ucenicie pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1 şi am modificat, Legea educaţiei naţionale, în sensul acceptării înscrierii, de unităţile de învăţământ, a persoanelor care nu deţin cod numeric personal, CNP. Am enumerat toate acestea, pentru a da doar câte un exemplu principal şi recent pentru fiecare palier la care m-am referit la început. Dar Programul nostru de guvernare nu se rezumă la educaţie. Spre exemplu, în domeniul agriculturii, ocupaţie practicată de atât de mulţi băcăuani, ne-am angajat să fructificăm potenţialul agricol real al României, concomitent cu revitalizarea zonelor rurale, prin programe de investiţii. În acest scop, am adoptat iniţiative precum Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană, Proiectul de Lege privind Legea muntelui, Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană, Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană, Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane, Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană sau Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor, fructelor de pădure şi plantelor medicinale în zona montană. Pe toate acestea le-am susţinut şi le-am votat personal, pentru că am credinţa că vor reprezenta un ajutor pentru întreprinzătorii sau angajaţii din domeniul agriculturii. Din păcate, doar Legea muntelui a devenit realitate. Toate celelalte proiecte se află pe masa preşedintelui Iohannis, la promulgare. Aşteptăm ca dumnealui să se întoarcă din vacanţă şi să ne arate că ţine la cetăţenii ţării lui. În încheiere, voi aborda, pe scurt, şi domeniul transporturilor. În acest domeniu, cea mai importantă veste pentru cetăţenii judeţului Bacău este aceea că prima autostradă care va lega Moldova de Europa va trece prin judeţul nostru. Noi, spre deosebire de adepţii fostului preşedinte, care acum dau lecţii, nu credem că România nu are nevoie de autostrăzi. De fapt, chiar credem că autostrada reprezintă cea mai importantă şansă a Moldovei şi a judeţului Bacău la dezvoltare, şi ne-am luptat până am obţinut acest lucru. De asemenea, au fost finalizate lucrările de reabilitare a sectorului de drum naţional DN 11A km 1+500 - 6+700 situat în municipiul Oneşti. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectarea drumului de mare viteză Focşani - Bacău. S-a finalizat asfaltarea DN 12A până în Ghimeş-Făget, la graniţă cu judeţul Harghita. Ţinând cont de acestea, credem că putem spune că ministrul Lucian Şova îşi poate părăsi demnitatea ministerială cu fruntea sus. Am lăsat pentru final trei aspecte care probabil vor defini modul în care economia României va arăta, în următoarele decenii. Acestea sunt adoptarea Legii offshore, prin care ne-am asigurat că statul român va beneficia de partea cuvenită din beneficiile aduse de resursele care vor fi exploatate în Marea Neagră, Proiectul Legii pensiilor, prin care dorim să remediem inechităţile din sistem, asigurându-ne că nici o pensie nu scade, şi susţinerea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pe care sperăm să îl vedem devenit realitate cât mai repede. Dragi cetăţeni, toate cele de mai sus nu sunt decât exemple. Sunt doar cel mult jumătatea drumului pe care am pornit împreună în 2016. Desigur, drumul nostru către un trai mai bun este lung şi, uneori, anevoios. Dar ce trebuie să reţineţi este că nu sunteţi singuri pe acest drum. Spre deosebire de celelalte partide, PSD este alături de dumneavoastră, de persoanele lipsite de posibilităţi, de tineri, de vârstnici, de angajaţi şi de micii întreprinzători şi, în general, de toţi cei care au nevoie de sprijin. Pentru dumneavoastră ne angajăm şi ne luptăm să ducem la capăt Programul de guvernare, cu preocupare, consecvenţă şi profesionalism! |


