Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 iunie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 iunie 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 iunie 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică intitulată "Coaliţia PSD-ALDE nu a înţeles nimic din votul din data de 26 mai"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Coaliţia PSD-ALDE nu a înţeles nimic din votul din data de 26 mai" Alegerile europarlamentare şi referendumul convocat pentru viitorul României, din data de 26 mai, au reliefat, înainte de toate, lecţia dură dată de poporul român discursului antieuropean şi antijustiţie, populismului şi demagogiei. Mobilizarea românilor din ţară şi din afară a demonstrat că lungul şir al umilinţelor a luat sfârşit, iar România s-a detaşat clar în rândul statelor europene care cred în consolidarea proiectului european, demonstrând astfel că aici există o democraţie participativă funcţională. Pentru România, ţară guvernată dezastruos în ultimii trei ani, miza alegerilor a fost una şi mai mare, grefând, pe lângă nemulţumirile românilor, şi presiunile pe justiţie puse constant de puterile Executivă şi Legislativă. Din păcate, acea parte a eşichierului politic care încă guvernează nu a înţeles semnalul dat de români prin votul din 26 mai. Acţiunile politice se concentrează şi acum spre proiecte de lege controversate, iar tendinţa de a guverna prin O.U.G.-uri se menţine. Nu există preocupări pentru marile proiecte destinate infrastructurii, şi aici mă refer la autostrăzile şi spitalele regionale promise. Investiţiile serioase lipsesc cu desăvârşire pentru că actuala guvernare este preocupată, mai degrabă, de lupte politice interne. Altfel spus, guvernanţii nu au înţeles nimic din votul din data de 26 mai. Nu trebuie uitate umilinţele românilor din anii actualei guvernări, când dezvoltarea durabilă şi bunăstarea în ansamblul ei au fost înlocuite de acţiuni politice controversate. Ceea ce vreau să transmit este că nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că PSD-ALDE au conştientizat trăirile şi dorinţele românilor prin votul dat acum trei săptămâni, pornind de la realitatea că nu există nicio preocupare pentru ca lucrurile să intre pe făgaşul normal. |


