Daniel Tudorache
Daniel Tudorache

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Daniel Tudorache - declaraţie politică despre "Primul Summit Nato în vreme de război";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Daniel Tudorache:

"Primul Summit NATO în vreme de război"

Liderii NATO s-au reunit joi, 24 martie 2022, la Bruxelles, într-una dintre cele mai importante reuniuni din istoria Alianţei.

La o lună de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, reuniţi la Bruxelles, şefii de stat şi de guverne din ţările membre şi-au reafirmat hotărârea de a se opune regimului de la Kremlin.

Războiul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei ridică o problemă fundamentală în faţa valorilor şi normelor ce au adus securitate şi prosperitate tuturor celor de pe continentul european. De aceea, Alianţa trebuie să activeze toate articolele privind consolidarea capabilităţilor şi capacităţii individuale şi colective de a rezista tuturor formelor de atac, pentru siguranţa celor peste un miliard de cetăţeni pe care îi apără.

Această consolidare a capacităţii şi capabilităţilor pentru securitatea alianţei şi a regiunii transatlantice necesită resurse adecvate, în special în ceea ce priveşte apărarea cibernetică, chimică, biologică, radiologică şi nucleară, dar, în special, este nevoie de apărare împotriva dezinformării.

România este în siguranţă, face parte din cea mai mare şi puternică alianţă din lume, iar consolidarea flancului estic şi poziţionarea grupului de luptă aprobat de NATO în ţara noastră reprezintă garanţii veritabile ale faptului că acum statele sunt mai unite ca niciodată atât în NATO, cât şi în relaţia transatlantică. În mod cert, războiul din ţara vecină are şi va avea în continuare repercusiuni de natură economică atât asupra României, cât mai ales asupra Republicii Moldova.

Am observat cu îngrijorare că din nicio declaraţie a liderilor întruniţi la Bruxelles în cadrul alianţei NATO nu reieşea că situaţia din Transnistria a figurat pe agenda summitului din 24 martie.

Fraţii noştri de peste Prut trebuie susţinuţi în drumul lor proeuropean şi pro-NATO, dar, în egală măsură, în acest moment, trebuie apăraţi şi susţinuţi să se decupleze de la energia şi gazele din Rusia, întrucât, pe lângă cele două state aflate în război, Republica Moldova este următoarea cea mai afectată economic din cauza războiului. În acest moment, Republica Moldova este captivă, primeşte energie doar din două surse, Rusia şi Transnistria.

Desigur, Uniunea Europeană şi NATO pot furniza sprijin, din acest punct de vedere, Republicii Moldova, prin finanţări, transfer de energie etc.

În aceste momente de grea încercare, trebuie să fim uniţi, solidari, atât cu ţările din cadrul alianţei, cât şi cu ţările partenere. Doar împreună suntem puternici, dar mai ales, dând dovadă de bună-vecinătate faţă de vecinii noştri refugiaţi! Să nu uităm nici de cetăţenii români şi de economia românească!

Să avem pace, prosperitate şi să ne fie bine la noi în ţară!