Vetuţa Stănescu
Vetuţa Stănescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având titlul "Programul liberal pentru administraţie este orientat către sănătatea românilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Programul liberal pentru administraţie este orientat către sănătatea românilor"

Sănătatea românilor a fost mereu una dintre priorităţile Partidului Naţional Liberal. Chiar dacă, preponderent, atribuţiile pe această linie revin Ministerului Sănătăţii, şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - condus de PNL - are obiective concrete privind extinderea serviciilor medicale către cât mai mulţi români, precum şi introducerea de măsuri cu rol de prevenţie.

Astfel, prin Programul de guvernare 2023-2024 pentru Administraţie Publică, ne-am propus: construirea în cadrul consorţiilor administrative/zone metropolitane/ADI, de centre medicale care să poată deservi un număr de minimum 5.000 de cetăţeni şi care vor avea cabinete care să acopere o gamă largă de specialităţi; înfiinţarea la nivelul fiecărui oraş a unui centru de permanenţă, care să ofere servicii medicale primare, în vederea descongestionării spitalelor de urgenţă; sprijinirea funcţionării spitalelor orăşeneşti şi redeschiderea acestora acolo unde au fost închise şi sunt necesare; construirea de spitale municipale la nivel de municipiu reşedinţă de judeţ, acolo unde nu există, în funcţie de necesitate, şi modernizarea şi extinderea spitalelor judeţene aflate la nivelul fiecărui judeţ.

Ştim cu toţii că sportul contribuie cel mai mult la menţinerea sănătăţii noastre.

De aceea, pe lângă măsurile privind îmbunătăţirea serviciilor medicale, Partidul Naţional Liberal şi-a propus dezvoltarea infrastructurii sportive prin: construirea de săli de sport la nivelul fiecărui consorţiu administrativ/zonă metropolitană/ADI; construirea sau modernizarea de săli polivalente la nivelul fiecărui municipiu în parte; construirea de baze sportive standardizate care să acopere minimum 4 discipline sportive la nivelul fiecărui oraş de minimum 25.000 de locuitori; construirea sau modernizarea de bazine olimpice, la nivelul fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ; construirea de patinoare sau modernizarea celor existente la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, în funcţie de nevoi şi construirea la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a unui centru olimpic de excelenţă, care să acopere, fiecare în parte, un număr de minimum 3 discipline olimpice, diferite pentru fiecare centru la nivel regional. Este un program ambiţios, pe care însă nu ne mai permitem să-l amânăm. România ocupă mereu printre ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul celor care fac mişcare, depistarea şi tratarea la timp a diverselor boli. Acest lucru ne afectează pe toţi şi afectează societatea în ansamblul său.

De aceea, măsurile liberale sunt singurele în măsură să facă o diferenţă.