Nicolae Păun
Nicolae Păun

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.61 Nicolae Păun - marcarea împlinirii a 157 de ani de libertate formală a comunităţii rome şi un apel de alăturare a eforturilor tuturor oficialităţilor şi instituţiilor specializate în problematica comunităţii rome în sprijinul acestora;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Nicolae Păun:

Ziua de 20 februarie 2013 se doreşte a fi un moment istoric, marchează cei 157 de ani de libertate formală a comunităţii rome şi un prilej de a lansa un apel de alăturare a eforturilor tuturor oficialităţilor şi instituţiilor specializate în problematica comunităţilor rome în sprijinul acestora. Îmi exprim îngrijorarea pentru faptul că excluderea socială a romilor atârnă încă mai greu decât orice iniţiative de integrare a romilor luate în decursul celor 157 de ani de la dezrobire.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, mă văd nevoit să constat că marginalizarea şi excluderea socială a romilor, timp de 157 de ani, au creat un important decalaj socio-economic între populaţia majoritară şi minoritatea romă, generând o aşa-numită "cultură a sărăciei". Lipsa drepturilor civile şi politice depline a sedimentat stigmatul identitar şi a adâncit decalajele socio-economice dintre romi şi populaţia majoritară.

Este timpul ca romii, împreună cu instituţiile responsabile, să regândească Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor, care datează din 2001 (!), pentru abolirea de facto a acestei culturi a sărăciei.

Personal, încurajez întărirea solidarităţii între romi pe toate planurile, precum şi creşterea eforturilor instituţionale la toate nivelurile, pentru a înlesni accesul comunităţilor de romi la mijloacele socio-politice şi materiale de ridicare a standardului de trai al acestora.

Totodată, alături de celelalte organizaţii neguvernamentale ale societăţii civile rome, am în vedere apărarea drepturilor romilor în calitatea lor de cetăţeni europeni, în vederea garantării egalităţii lor de şanse în Europa şi a accesului deplin al romilor la resursele naţionale şi europene de dezvoltare individuale şi colective. Partida Romilor Pro-Europa, pe care o conduc, are şi va continua să aibă ca obiective: creşterea democraţiei participative în rândurile romilor, alocarea de resurse reale în vederea implementărilor politicilor publice în sprijinul comunităţilor de romi, influenţarea autorităţilor statului în vederea externalizării politicilor publice ce vizează romii, modernizarea comunităţilor tradiţionale şi continuarea politicii de ridicare a unei tinere elite intelectuale din rândurile etniei noastre.

Cu ocazia zilei de 20 februarie, fac apel, în numele Partidei Romilor Pro-Europa la toate organizaţiile societăţii civile rome pentru concentrarea eforturilor comune în implementarea obiectivelor menţionate - care pot îmbunătăţi viaţa cetăţenilor români de etnie romă.