Erland Cocei
Erland Cocei

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Erland Cocei - declaraţie politică referitoare la obiectivele asumate de către Guvernul USL în ceea ce priveşte deblocarea fondurilor europene şi găsirea resurselor bugetare care să permită creşterea nivelului de trai al cetăţenilor români;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Erland Cocei:

Protejarea categoriilor defavorizate, sprijinirea familiilor cu venituri modeste, a tinerilor şi a copiilor sunt obiective asumate de Guvernul USL şi pe care ministerul de resort, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice le promovează prin măsurile şi politicile sale publice.

Astfel, după preluarea guvernării de către USL, Ministerul Muncii a fost confruntat cu două probleme majore lăsate moştenire de fosta guvernare: găsirea resurselor bugetare pentru repararea gravelor nedreptăţi sociale, care să permită creşterea graduală a nivelului de trai şi a gradului de protecţie a cetăţenilor români, precum şi deblocarea fondurilor europene, oprite din cauza deficienţelor înregistrate între anii 2008-2011.

În acest sens, Ministerul Muncii a convins Comisia Europeană că măsurile de corectare impuse în urma suspendării POSDRU sunt eficiente, astfel că programul a fost reluat, iar în acest moment rata de absorbţie a fondurilor europene prin acest program a ajuns la 15,19%, faţă de o rată de absorbţie de 7,71% în anul 2012.

Mai mult, Ministerul Muncii a reuşit să reparare greşelile guvernărilor PDL şi să indexeze pensiile, măsură care nu a fost aplicată în anii anteriori, deşi legea o impunea. Astfel, pentru 5,5 milioane de pensionari, valoarea punctului de pensie a crescut de la 732,8 lei la 762,1 lei.

Efectele liberalizării la energie electrică şi gaze naturale vor fi contracarate, pentru categoriile defavorizate, prin majorarea nivelului venitului minim garantat cu 8,5%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013, şi cu 4,5%, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2014. În plus, prin efortul Ministerului Muncii se va realiza majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei, de la 370 lei/membru de familie la 530 lei/membru de familie. Efortul bugetar suplimentar necesar pentru anul 2013, ca urmare a aplicării noilor măsuri, este de 197,3 mil. lei.

În ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai, Ministerul Muncii a adoptat o serie de măsuri care vizează majorarea salariului minim brut pe economie, ajungând la 800 de lei de la 1 iulie, majorarea prin indexare a valorii nominale a tichetului de masă la 9,35 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, precum şi a valorii sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creşă la 420 lei, faţă de 400 lei în prezent.

În viitor, Ministerul Muncii îşi propune să reglementeze cadrul legislativ privind creşterea gradului de ocupare şi facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii, iar protecţia şi promovarea drepturilor copilului vor fi apărate mai eficient printr-un nou proiect de lege, care va asigura o mai bună responsabilizare a părinţilor sau reprezentanţilor legali în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copilului, dar şi a autorităţilor sau instituţiilor competente.