Sorin-Ioan Bumb
Sorin-Ioan Bumb

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.62 Sorin-Ioan Bumb - declaraţie politică cu titlul "Incompetenţa şi hoţia cu care PSD guvernează ţara pun în pericol sănătatea românilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Incompetenţa şi hoţia cu care PSD guvernează ţara pun în pericol sănătatea românilor"

Incompetenţa, lipsa de preocupare şi hoţia, cu care PSD guvernează România, au băgat în colaps sistemul medical, producând tragedii de proporţii. După 3 ani şi jumătate de la tragedia din Clubul Colectiv, care a marcat o ţară întreagă şi a atras atenţia Europei, vedem din nou cum pacienţii români se chinuiesc să supravieţuiască, pentru că autorităţile nu fac nimic pentru a se îngriji de sănătatea lor. La 3 ani şi jumătate de la tragedia din Clubul Colectiv, România încă nu poate trata marii arşi, pentru că are doar 14 paturi destinate tratării acestui tip de arsuri, la o populaţie de 19 milioane de locuitori.

Cu toate că, încă din 2015, România a primit 250 de milioane de euro de la Banca Mondială, bani cu care trebuia să construiască 4 unităţi de mari arşi, să le doteze şi să specializeze profesionişti, banii zac necheltuiţi, rata de utilizare a creditului fiind de doar 4%. În tot acest timp, pacienţii aflaţi în nevoie se chinuiesc să scape din România şi să ajungă la tratament în străinătate, fiecare cum poate, prin sacrificii personale, pentru că cele 14 paturi din România sunt ocupate.

Deşi, de mai bine de 10 ani, a demarat construirea unor spitale regionale, iar Uniunea Europeană a ajuns să ne someze să cheltuim banii pe care îi avem alocaţi pentru ele, marele geniu cu mustaţă tocmai a anunţat că va folosi banii destinaţi dotării armatei pentru a construi două spitale în parteneriat cu turcii. Întâmplător sau nu, după ce Turcia tocmai a anunţat că se dotează cu tehnică militară din Rusia, aceste spitale vor fi construite de turci exact în vecinătatea bazelor militare americane din România - la Craiova şi la Constanţa!

Guvernarea PSD, marcată de incompetenţă şi hoţie, a devenit extrem de toxică pentru români. Gaşca de amatori din fruntea ţării este preocupată doar de interesul de partid şi de cum mai poate jupui câte ceva din bugetul ţării. În loc să ajute economia să crească, pentru a susţine cheltuielile masive, PSD ne serveşte sloganuri naţionaliste goale şi se îndatorează masiv, luând credite cu dobânzi tot mai mari din străinătate. În loc să folosească fondurile europene, aflate gratuit la dispoziţia României, pentru a face spitale, autostrăzi şi căi ferate, PSD se îndatorează la firme turceşti, realizând aşa-zise parteneriate din care au de câştigat doar cei din conducerea partidului. În loc să se folosească de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene pentru a îmbunătăţi imaginea ţării şi pentru a rezolva probleme tehnice care îngreunează absorbţia fondurilor europene, Viorica Mondiala şi marele geniu cu mustaţă aruncă în aer politica externă a ţării şi pun România în postura unui stat problemă în raport cu Uniunea Europeană.

În tot acest timp, în România se moare cu zile, pentru că singurele obiective ale PSD sunt fuga de puşcărie şi jupuirea bugetului. Sănătatea, ca domeniu de competenţă al statului, a ajuns la un nivel de competitivitate demn de o ţară africană, ultima performanţă a PSD în domeniul sănătăţii fiind reapariţia dezinfectanţilor diluaţi.