Dezbateri parlamentare

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"«Să fim vrednici de ce avem» - Omagiu adus lui Nicolae Iorga, la 150 de ani de la naşterea lui"

Pe 6 iunie am marcat 150 de ani de la naşterea celui care a fost, deseori, asemănat cu Voltaire al României. Nu ar fi deloc greşit să spunem că în personalitatea lui Iorga se regăseşte întreg geniul poporului român şi nici că dragostea lui pentru România l-a călăuzit la fiecare pas. 1.250 de cărţi şi peste 25.000 de articole - se spune că este cea mai mare operă scrisă vreodată de un singur autor. Aceasta este moştenirea copleşitoare a lui Nicolae Iorga pentru generaţiile datoare să o aprecieze şi să se ridice la nivelul ei.

Biografia lui Nicolae Iorga nu poate fi redată în câteva rânduri. Iată însă un scurt rezumat, chiar dacă este departe de a surprinde esenţa.

Nicolae Iorga a fost doctor în filosofie şi litere la Universitatea din Leipzig, la numai 23 de ani diplomat al Şcolii de înalte studii din Paris, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Strasbourg, Lyon, Geneva, Viena, Oxford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, membru corespondent al Academiei din Veneţia, din Napoli, din Stockholm, din Santiago de Chile, al Societăţii de geografi din Lisabona, al Academiei din Cracovia, Paris şi al Academiei Române.

În istoria literaturii române, George Călinescu îl caracteriza pe marele istoric şi scriitor astfel: "Personalitatea lui e covârşitoare. Minor în fiecare activitate în parte, foarte conservativ şi îmbibat de prejudecăţi, dar răzvrătit continuu, sărind cu iuţeală de la o atitudine la alta, şi totdeauna tolerat în nestatornicie printr-o bună credinţă care se simte, Nicolae Iorga apare masiv privit de departe, prin numărul uriaş de tomuri scrise şi prin multiplicarea preocupărilor. Totuşi imensa operă e ocupată mai mult cu personalitatea şi omul va trăi mai ales la modul eroilor din istorii şi în măsura în care va fi evocat, el e un specialist total, un istoric care a sorbit apa tuturor. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu oricât de îngust şi umbrit din istoria română fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut pe acolo şi a tratat tema în fundamentul ei".

Despre Iorga se spune că şi-a scris întreaga operă bazat pe un principiu simplu, a evitat să descrie acţiuni mecanice, ci a zugrăvit viaţa. Istoricul şi-a imaginat că a trăit în timpurile pe care le studia şi între oamenii pe care îi descria, vorbind despre acele vremuri şi personaje ca şi cum ar fi fost realmente văzute. Este şi motivul pentru care istoriile scrise de Iorga împletesc erudiţia desăvârşită a savantului cu aleasa sensibilitate sufletească a poetului.

A-l înţelege şi a-l preţui pe Iorga înseamnă a-l cunoaşte ca mare istoric al popoarelor europene şi ca cel care a integrat istoria României în istoria universală. Nu există nicio îndoială că vocaţia sa providenţială este istoria, judecând după toate lucrările elaborate în domeniu, a poporului român, a Bisericii şi vieţii religioase, a armatei, a comerţului, a industriilor, a tipăriturilor şi multe altele. Iar toate lucrările sale, fără excepţie, sunt rodul unei munci impresionante, savantul răscolind cu tenacitate şi atenţie extraordinare toate arhivele prin care a trecut.

Deşi cariera sa ştiinţifică extraordinară ar fi fost suficientă pentru o singură viaţă, Nicolae Iorga a decis să se implice activ şi în viaţa politică a României. A fondat Partidul Naţionalist-Democrat, în 1910. Nu a extins niciodată partidul la masele electorale, ci l-a păstrat de nişă, cu orientare naţionalistă moderată, ce punea accent pe culturalizarea maselor. Iar când era întrebat ce reprezintă partidul său, răspundea simplu, "Paltonul, pălăria şi bastonul meu sunt partidul".

Ulterior, Nicolae Iorga s-a apropiat de Partidul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu, şi a fost unul dintre susţinătorii revenirii lui Carol al II-lea. În 1931, a devenit prim-ministru, perioadă în care a intrat în conflict cu Garda de Fier. A semnat un decret prin care scotea această formaţiune în afara legii, în 1932, dar conflictul s-a acutizat după uciderea prim-ministrului liberal I. Gh. Duca.

Nicolae Iorga s-a retras din viaţa publică în 1937, după ce primise mai multe ameninţări cu moartea, iar un an mai târziu a devenit consilierul regelui Carol al II-lea. Pe 27 noiembrie 1940, a fost ridicat de la vila sa din Sinaia de cinci bărbaţi, care au pretins că sunt de la Poliţia Legionară şi că îl vor duce la Bucureşti pentru un interogatoriu. A doua zi, trupul său a fost găsit la marginea comunei Strejnic, ciuruit de nouă gloanţe. Acasă îl aşteptau soţia şi Istoria Universală la care lucra atunci când a fost ridicat.

Un sfârşit tragic şi complet neadecvat pentru "cel care a intrat în pădure, a doborât copacii şi, graţie energiei sale fără margini, a arat pământul şi l-a însămânţat pentru ca alţii să poată culege roadele...", aşa cum îl descria Gheorghe Brătianu.

În final, la 150 de ani de la naşterea sa, moment pe care ar fi trebuit să-l marcăm, ca popor, cu mult mai mare grijă, exprim cu smerenie un gând de recunoştinţă marelui Nicolae Iorga pentru rolul pe care l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri şi pentru leadershipul autentic prin care a inspirat generaţii de români.

Discursul lui din Parlament, în 1916, a fost unanim considerat începutul refacerii credinţei în victoria finală în Primul Război Mondial, emoţionând o ţară întreagă. Take Ionescu îl considera "imn naţional". Regele Ferdinand, prezent la şedinţă, i-a mulţumit mişcat oratorului. Prim-ministrul I.I.C. Brătianu a ordonat ca discursul să fie distribuit în fiecare primărie şi în tranşee. Efectul a fost pe măsură - emoţiile pozitive transmise au ajuns la cei care aveau mare nevoie de ele, soldaţi şi oameni din toată ţara. Iată câteva dintre frazele rostite atunci de la tribuna Parlamentului: "În trecutul nostru mulţi oameni au suferit. Dacă suntem ceva, nu suntem prin biruinţa strămoşilor noştri, ci suntem ceva numai prin suferinţa lor. Toate puterile noastre nu sunt altceva decât jertfa lor, strânsă laolaltă şi prefăcută în energie."

La 1 decembrie 1918, în sala Teatrului Naţional, Nicolae Iorga încheia alt discurs monumental, cu un îndemn care nu şi-a pierdut nicio secundă valoarea - "Să fim vrednici de ce avem".

Să fim vrednici, aşadar, de memoria, dragostea de ţară şi valoarea de patrimoniu universal a marelui Nicolae Iorga.