Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.186/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.61 Ioan Vulpescu - declaraţie politică având ca subiect "Social-democraţia, înapoi în prim plan - guvernarea necesară";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Vulpescu:

"Social-democraţia, înapoi în prim plan - guvernarea necesară"

Doresc să fac câteva observaţii, care răspund întrebării "De ce a intrat PSD acum la guvernare?". Ştiţi că eu personal, PSD, membrii şi simpatizanţii noştri am fost şi rămânem foarte critici în privinţa guvernării libertariene, promovate, timp de doi ani, întâi de G Guvernul Orban, apoi de Guvernul Cîţu, care a dus, practic, la un colaps economic, social şi administrativ.

Guvernarea Cîţu se epuizase, nu mai avea soluţii şi era tot mai incoerentă, din cauza tensiunilor tot mai puternice dintre o parte a PNL şi USR. Vă reamintesc ce am întrebat noi în tot acest timp - pentru cine guvernează Guvernul condus de premierul Cîţu?

Vreau să fiu bine înţeles - nu vrea nimeni să pornească un război cu cineva din PNL. Dar să fim realişti! Nu poţi schimba ceva, dacă nu faci o analiză serioasă a guvernării trecute. PSD nu va apăsa pedala pe "greaua moştenire". Este o scuză rizibilă. Abia atunci când vom renunţa la a face acest audit, această analiză, să ne acuzaţi că am intrat la guvernare de dragul puterii. Până atunci este vorba despre obligaţia noastră faţă de oamenii care ne-au votat, faţă de români, care, indiferent de convingerile lor politice, se lovesc de aceleaşi probleme sociale.

Sintetizând, am intrat la guvernare pentru a schimba priorităţile acesteia, în plan social, în special. Nu este vorba doar despre salarii, pensii, despre inflaţie, despre puterea de cumpărare, şomaj, despre starea sistemelor de sănătate şi de educaţie. Este vorba şi despre liberul acces al românilor la sănătate, despre accesul lor la medicamente, despre starea serviciilor publice comunitare.

Ce rost are, de pildă, faptul că Primăria Generală, la Bucureşti, şi-a digitalizat serviciul care le spune locuitorilor "Ne pare rău, nici azi nu veţi avea căldură şi apă caldă!"? Este un mod de a le spune că ei, cetăţenii, nu contează, că a face o aplicaţie inutilă este un mod de a respecta contractul social.

Reafirm un lucru, care devine tot mai evident în lume, dar care în România tinde să devină un subiect tabu: domeniul social. Viitorul democraţiei, până la urmă, se joacă în plan social. România arată cum arată, cu uriaşele ei dezechilibre economice şi sociale, pentru că a ignorat socialul, şi a crezut că piaţa liberă rezolvă toate problemele.

Dacă vrem să reconstruim România, fără solidaritate socială, fără un stat eficient, organizator al acestei solidarităţi, nu putem face nimic. Ştiu, unii sunt şocaţi numai la gândul că se pune în discuţie cota unică. Lăsând la o parte faptul că în România nu există un sistem cu cotă unică, ci doar un privilegiu pentru cei cu venituri mari şi foarte mari, sistemul cu impozitare progresivă are şi nişte mecanisme care permit încurajarea unor investiţii în domenii economice necesare, dar care au nevoie de susţinerea statului. Şi este mai simplu şi mai rapid s-o faci prin deduceri de la impozitare. La fel, şi în cazul familiilor cu copii, de pildă.

Este vorba despre ce vrem de la o guvernare. Ar fi absurd să credem că vom avea creştere economică, dacă aceia care produc nu găsesc cui să vândă producţia, fie că este de bunuri materiale, fie că este una de bunuri simbolice, cum sunt bunurile culturale, ca să ajung şi la ceea ce mă interesează în mod particular.

Reamintesc că în Constituţie, România este definită ca stat social, nu ca stat libertarian. Şi după ani de conlucrare şi de convieţuire politică paşnică cu liberalii, nu mi se par nişte ireductibili ai libertarianismului. Sunt şi ei conştienţi că lucrurile se joacă în plan social. Noi vrem să credem că putem construi ceva de durată, plecând de la acest principiu. Reiterez, "social" înseamnă mai mult decât măriri de salarii şi de pensii. Revenirea la statul social este proiectul PSD de la care pornim în guvernare. Este în logica binelui comun.

Cum vom face asta? Împreună cu partenerii de guvernare, prin construirea consensului în legătură cu reformele necesare atingerii acestui obiectiv. Politica bazată pe confruntare ne-a făcut mult rău. Noi, în PSD, am învăţat lecţia aceasta, motiv pentru care suntem la guvernare, în loc să stăm liniştiţi pe margine, privind la adversari!