Mihai Weber
Mihai Weber

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 septembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 septembrie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.64 Mihai Weber - declaraţie politică: "Dispreţul Guvernului faţă de cetăţenii acestei ţări trebuie stopat!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mihai Weber:

"Dispreţul Guvernului faţă de cetăţenii acestei ţări trebuie stopat!"

Minerii şi energeticienii din judeţul Gorj au primit o grea lovitură. După ce au obţinut legiferarea pensionării la 52 de ani, au aflat că totul nu a fost decât o păcăleală menită să mai prelungească un pic agonia acestui Guvern, care a eşuat lamentabil în a asigura României stabilitate, creştere economică şi bunăstare cetăţenilor săi.

Această lege ar fi putut fi aplicată încă din prima zi, emiţându-se o ordonanţă de urgenţă, dacă actualei guvernări i-ar fi păsat. Dar salariaţii CE Oltenia, cei care ar fi trebuit să beneficieze de prevederile Legii nr. 197/2021, mai au o speranţă, şi asta deoarece, împreună cu alţi colegi parlamentari ai PSD, am depus un nou proiect de lege menit să lămurească aspectele care fac neaplicabilă legea intrată în vigoare pe 18 august.

Ceea ce este mult mai grav, însă, este că această lege nu este singurul act normativ pe care guvernarea de dreapta refuză să îl aplice. Vorbesc despre multe alte legi votate de Parlament şi promulgate de preşedintele României - şi o să amintesc acum de Legea pensiilor, de cea a salarizării, de Legea care prevedea dublarea alocaţiilor copiilor, dar şi de Legea nr. 56/2020.

Cu toate că, iată, a trecut mai bine de un de când Parlamentul a adoptat acest act normativ care prevede acordarea de pensii de urmaş în cazurile personalului medical decedat în acţiuni medicale împotriva COVID-19, el nu se aplică. Membrii Guvernului sunt mult prea preocupaţi - unii cu lupta politică, alţii cu Congresul - ca să publice normele de aplicare a unei legi care a fost publicată în Monitorul Oficial încă din 15 mai 2020.

În concluzie, stimaţi parlamentari, fac apel la dumneavoastră pentru a-i trezi la realitate pe colegii pe care i-aţi aşezat pe scaunele guvernamentale şi pentru a-i îndemna să renunţe la dispreţul pe care îl manifestă faţă de drepturile pe care cetăţenii acestei ţări le-au câştigat, prin legi votate democratic!