Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.65 | Vasile Cîtea - declaraţie politică intitulată "«Institutul Inimii» din Iaşi a supravieţuit!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"«Institutul inimii» din Iaşi a supravieţuit!" Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi sau "Institutul Inimii", cum mai este cunoscut, îşi va continua activitatea, reuşind să salveze, în continuare, vieţi. Este de notorietate faptul că, în noaptea de 10 spre 11 aprilie, un incendiu la etajul 6 al acestui Institut a paralizat temporar activitatea la această unitate medicală "de excelenţă" în patologia cardiovasculară, aşa că nu mai insist asupra fatidicului moment care a afectat şi funcţionarea celeilalte unităţi medicale care folosea acelaşi imobil, şi anume, Spitalul "C.I. Parhon". Aş vrea totuşi să insist în această declaraţie politică asupra mobilizării şi vitezei de reacţie a autorităţilor care au înţeles că această unitate medicală care, de fapt, deserveşte peste 5,5 milioane de pacienţi din întreaga regiune a Moldovei, poate face oricând parte din categoria unităţilor de infrastructură strategică. Cu secţia ATI compromisă şi cu un bloc operator inundat şi declarat inutilizabil, autorităţile locale şi cadrele medicale au căutat şi au găsit soluţii urgente încă din seara accidentului pentru transferul pacienţilor internaţi la alte unităţi medicale, şi anume, la Spitalul Căi Ferate sau la Spitalul Militar, iar cazurile grave de pe secţia de terapie intensivă au fost transferate la Spitalul "Sfântul Spiridon", astfel încât, nu au existat complicaţii în ceea ce priveşte viaţa pacienţilor internaţi la Institut. Ba mai mult, spre deosebire de alte cazuri similare din ţară, în care, în urma unor incendii, s-au declanşat practic veritabile şi regretabile nenorociri, în cazul Institutului Inimii din Iaşi autorităţile au învăţat din cazurile precedente şi nu au avut de suferit direct nici pacienţii evacuaţi în mod eficient, nici cadrele medicale, un singur cadru medical suferind o intoxicaţie uşoară care nu ia pus viaţa în pericol. O bună parte din aparatura medicală a fost recuperată, practic salvată, astfel că, la doar 5 zile de la accident, datorită eforturilor autorităţilor în domeniu şi datorită mobilizării cadrelor medicale, începând cu 16 aprilie au putut fi din nou tratate afecţiunile cardiace de tip infarct, pacienţii cu această afecţiune sau cei care aveau nevoie de stimulator cardiac putând fi primiţi în noi spaţii amenajate, beneficiind de redeschiderea laboratoarelor de cateterism cardiac şi electrofiziologie. În altă ordine de idei, s-au demarat discuţii de urgenţă cu autorităţile guvernamentale pentru iniţierea unei Hotărâri de Guvern prin care să se acopere reparaţiile necesare atât pentru Institut, cât şi pentru Spitalul "C.I. Parhon", existând la momentul respectiv date certe că sumele necesare vor putea fi deblocate. Nu a fost uitată nici situaţia angajaţilor care momentan nu au unde să îşi desfăşoare activitatea, evident din cauze neimputabile lor, căutându-se şi găsindu-se soluţii, astfel încât veniturile lor salariale să nu aibă de suferit ca urmare a imposibilităţii exercitării profesiei. Aşa cum s-a şi titrat în presa locală, inima Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi continuă să bată salvând vieţi omeneşti şi datorită eforturilor autorităţilor locale şi centrale care au depus toate eforturile pentru ca acest eveniment neplăcut să nu lase bolnavii fără asistenţă medicală de specialitate şi fără tratament adecvat, fapt pentru care doresc să felicit pe cei care au înţeles că printr-o mobilizare exemplară putem salva, în regim de urgenţă, o unitate medicală de excepţie si de înaltă expertiză! |


