Dezbateri parlamentare

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

La invitaţia Prof. Univ. Dr. Habil. Marcel Măcelaru, coordonator al domeniului "Teologie" din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, am avut plăcerea de a susţine o prelegere în format online pe tema combaterii antisemitismului şi xenofobiei în cadrul Conferinţei Internaţionale "Reconciliation in the Public Square", prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea primei Biserici Penticostale din România, în comuna Păuliş, judeţul Arad.

O sută de ani de prezenţă în ţara noastră a comunităţii penticostale aproape coincid cu cei 100 ani de la Centenarul Marii Uniri şi coincid cu Încoronarea Regelui Ferdinand la Alba-Iulia, în 1922.

Comunitatea penticostală a trecut prin prigoana statului încă de la înfiinţarea ei. Dar credinţa în adevărul revelat al celor care au pus bazele primei biserici penticostale, i-a întărit şi, chiar şi în condiţii de intoleranţă religioasă şi persecuţie, numărul celor care au aderat la Biserica Penticostală a crescut. Tocmai persecuţia a dus la creşterea numărului de credincioşi, tot aşa cum biserica din primele secole după Hristos a crescut tocmai ca urmare a persecuţiei religioase din Imperiul Roman.

"Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! (Matei 5:11)"

Cuvântul lui Iisus a fost pentru mulţi credincioşi o pavăză în calea nedreptăţilor, persecuţiilor şi intoleranţei.

Şi sub regimul de dictatură lui Antonescu, care vedea în mişcarea penticostală ca pe o "coloană a 5-a" în România a puterilor vestice, şi în timpul dictaturii comuniste, care a încercat să reglementeze până la control bisericile neoprotestante din România, reprezentanţii cultului penticostal au fost prigoniţi, hărţuiţi, intimidaţi şi persecutaţi.

Dar, chiar în aceste condiţii vitrege, iată-ne astăzi, marcând 100 ani de la înfiinţarea primei biserici penticostale din România. Pentru Guvernul României şi pentru prim-ministrul Nicolae Ciucă, importanţa libertăţii religioase ca expresie a politicilor memoriei este de o importanţă maximă.

După 1990, bisericile neoprotestante au putut activa în deplină libertate şi li s-a recunoscut oficial statutul de culte, iar acest lucru a însemnat nu doar un drept câştigat pentru dumneavoastră, dar şi un lucru bun pentru România, pentru că, prin misiunile pe care le-aţi întreprins în ţara noastră, aţi atins sufletele şi chiar aţi ajutat materiale zeci de mii de români.

Astăzi, cu războiul la graniţele noastre, cu creşterea din ce în ce mai îngrijorătoare a intoleranţei, a antisemitismului şi a discursului instigator la ură, răspunsurile trebuie şi, în cazul României, vin de la stat.

Schimbarea mentalităţilor privind toleranţa religioasă nu se poate face fără o educaţie trainică şi fără o solidă platformă de dezbateri cu privire la persecuţiile secolului XX, aşa cum au fost cele prin care au trecut bisericile penticostale în România. Păstrarea memoriei acelora care au fost victimele persecuţiei este nu doar un act necesar, ci şi un act patriotic, pentru că aceasta contribuie la cultivarea memoriei naţionale.

Avem nevoie să învăţăm lecţiile trecutului, pentru că, în aceste timpuri complicate, să nu le mai repetăm!

Guvernul României are în implementare în acest moment Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.

Este un instrument esenţial, mai ales în actualul context, în care asistăm la o intensificare a teoriilor conspiraţioniste şi a mesajelor revizioniste, precum şi la proliferarea, în special în mediul online, a mesajelor care îndeamnă la intoleranţă.

Dar, dincolo de măsurile statului, mai importante sunt căile de schimbare a sufletului, aşa cum ne-a învăţat Iisus prin activitatea sa. "Omul acesta îi primeşte cu căldură pe păcătoşi şi mănâncă cu ei", au spus împotrivitorii săi (Luca 15:2). Iisus era bun, răbdător şi tolerant, deoarece el venise nu ca să-i judece pe oameni, ci ca să-i vindece din punct de vedere spiritual. Iubirea a fost principala sa forţă motivaţională. Iubirea este cel mai bun leac împotriva celor care nu acceptă diversitatea şi susţin intoleranţa.

Evenimentele din aceste zile, dedicate întăririi relaţiilor inter-religioase şi promovării dialogului în spaţiul public sunt un bun exemplu de astfel de activităţi care încurajează coexistenţa paşnică, într-o societate armonioasă, a tuturor, pentru că, într-un final, cu toţii suntem fiii Creatorului.