Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Nagy:

"Trădare condimentată cu ipocrizie"

Nu am crezut vreodată că o să ajung să trăiesc asemenea vremuri şi o să am experienţa de a fi martorul unor paradoxuri sociale care sfidează nu doar inteligenţa, dar şi valorile morale, cât de şubrede n-or fi ele la actuala guvernare.

Vreau să readuc în discuţie Delta Dunării, şi anume Canalul Bîstroe, şi aş vrea să vă reamintesc nişte evenimente care s-au întâmplat relativ recent.

Deşi organele internaţionale au stabilit clar că Ucraina încalcă convenţiile internaţionale privind mediul şi navigaţia în ceea ce priveşte lucrările din delta Dunării, totuşi, lucrările ucrainenilor pe canal continuă, ba chiar se intensifică. Următoarele organizaţii internaţionale au constatat că lucrările de la Canalul Bîstroe încalcă normele internaţionale: Comisia internaţională pentru protecţia Dunării; Convenţia de la Ramsar; Convenţia de la Berna; Convenţia de la Aarhus;

Convenţia de la Espoo.

Date preluate de pe site-ul MAE (https://www.mae.ro/node/1520)

Toate aceste convenţii stabilesc clar că Ucraina încalcă mai multe criterii şi principii, iar Romania are câştig de cauză în toate demersurile pe care le face.

Deci, România luptă din 2004, aproape de 20 de ani, pentru a prezerva ecosistemul din Delta Dunării. Luptă şi câştigă.

Nenumăratele sesizări ale organizaţiilor internaţionale, conferinţe, convenţii, o muncă nobilă şi asiduă de aproape 20 de ani a fost anulată şi aruncată la gunoi printr-o singură decizie a Ministerului de Externe condus de domnul Aurescu, care şi-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe braţul Chilia şi prin Canalul Bîstroe. Decizie făcută cu o uşurinţă şi o inconştienţă, ceva de speriat.

Stau şi mă întreb - oare ce avantaj sau beneficiu să aibă România din această decizie? Să-ţi baţi joc cu atâta uşurinţă de munca de 20 de ani a predecesorilor tăi, nu seamănă oare aceasta cu o trădare a intereselor de stat?

Ce a mai rămas al nostru, la noi, acasă, în România, când nici măcar interesele nu mai sunt ale noastre? Gazul? Petrolul? Munţii metaliferi? Pământul? Apele? Sunt ale noastre?

Mi-aş dori ca acest lucru să vă pună cel puţin pe gânduri, dacă nu vă sperie, pentru că pe mine, personal, mă sperie şi nu-mi vine să cred că trăiesc astfel de vremuri. Vremuri în care trădarea ţării se ridică la rang de merit şi cinste, iar patriotismul şi dragostea de ţară se iau în derâdere.